Acest site utilizează cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să ne furnizăm serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Datele dvs. sunt în siguranță la noi. Nu transmitem niciunul dintre datele dumneavoastră de analiză sau de contact către terțe părți! Informații suplimentare pot fi găsite la Detalii cu privire la protectia Datelor.
Subtitle "Afrikaans" was produced by machine.Subtitle "አማርኛ" was produced by machine.Subtitle "العربية " was produced by machine.Subtitle "Ārāmāyâ" was produced by machine.Subtitle "azərbaycan dili " was produced by machine.Subtitle "беларуская мова " was produced by machine.Подзаглавието "България" е създадено от машина.Subtitle "বাংলা " was produced by machine.Subtitle "བོད་ཡིག" was produced by machine.Subtitle "босански" was produced by machine.Subtitle "català" was produced by machine.Subtitle "Cebuano" was produced by machine.Subtitle "ગુજરાતી" was produced by machine.Subtitle "corsu" was produced by machine.Podtitul "Čeština" byl vytvořen automaticky.Subtitle "Cymraeg" was produced by machine.Subtitle "Dansk" was produced by machine.Untertitel "Deutsch" wurde maschinell erzeugt.Subtitle "Untertitel" was produced by machine.Subtitle "Ελληνική γλώσσα" was produced by machine.Subtitle "English" was produced by machine.Subtitle "Esperanto" was produced by machine.El subtítulo "Español" se generó automáticamente.Subtitle "Eesti" was produced by machine.Subtitle "euskara" was produced by machine.Subtitle "فارسی" was produced by machine.Subtitle "Suomi" was produced by machine.Le sous-titre "Français" a été généré automatiquement.Subtitle "Frysk" was produced by machine.Subtitle "Gaeilge" was produced by machine.Subtitle "Gàidhlig" was produced by machine.Subtitle "Galego" was produced by machine.Subtitle "Schwizerdütsch" was produced by machine.Subtitle "هَوُسَ" was produced by machine.Subtitle "Ōlelo Hawaiʻi" was produced by machine.Subtitle "עברית" was produced by machine.Subtitle "हिन्दी" was produced by machine.Subtitle "Mẹo" was produced by machine.Subtitle "Hrvatski" was produced by machine.Subtitle "Kreyòl ayisyen " was produced by machine.Subtitle "Magyar" was produced by machine.Subtitle "Հայերեն" was produced by machine.Subtitle "Bahasa Indonesia " was produced by machine.Subtitle "Asụsụ Igbo " was produced by machine.Textun"Íslenska" var framkvæmt vélrænt.Sottotitoli "Italiano" sono stati generati automaticamente.Subtitle "日本語" was produced by machine.Subtitle "Basa Jawa" was produced by machine.Subtitle "ქართული" was produced by machine.Subtitle "қазақ тілі " was produced by machine.Subtitle "ភាសាខ្មែរ" was produced by machine.Subtitle "ಕನ್ನಡ" was produced by machine.Subtitle "한국어" was produced by machine.Subtitle "कोंकणी語" was produced by machine.Subtitle "کوردی" was produced by machine.Subtitle "Кыргызча" was produced by machine.Subtitle " lingua latina" was produced by machine.Subtitle "Lëtzebuergesch" was produced by machine.Subtitle "Lingala" was produced by machine.Subtitle "ພາສາ" was produced by machine.Subtitle "Lietuvių" was produced by machine.Subtitle "Latviešu" was produced by machine.Subtitle "fiteny malagasy" was produced by machine.Subtitle "te reo Māori" was produced by machine.Subtitle "македонски јазик" was produced by machine.Subtitle "malayāḷaṁ" was produced by machine.Subtitle "မြန်မာစာ " was produced by machine.Subtitle "Монгол хэл" was produced by machine.Subtitle "मराठी" was produced by machine.Subtitle "Bahasa Malaysia" was produced by machine.Subtitle "Malti" was produced by machine.Subtitle "ဗမာစာ " was produced by machine.Subtitle "नेपाली" was produced by machine.Subtitle "Nederlands" was produced by machine.Subtitle "Norsk" was produced by machine.Subtitle "chiCheŵa" was produced by machine.Subtitle "ਪੰਜਾਬੀ" was produced by machine.Subtitle "Polska" was produced by machine.Subtitle "پښتو" was produced by machine.Subtitle "Português" was produced by machine.Subtitle "Română" was produced by machine.Subtitle "Язык жестов (Русский)" was produced by machine.Субтитры "Pусский" были созданы машиной.Subtitle "Kinyarwanda" was produced by machine.Subtitle "सिन्धी" was produced by machine.Subtitle "Deutschschweizer Gebärdensprache" was produced by machine.Subtitle "සිංහල" was produced by machine.Subtitle "Slovensky" was produced by machine.Subtitle "Slovenski" was produced by machine.Subtitle "gagana fa'a Samoa" was produced by machine.Subtitle "chiShona" was produced by machine.Subtitle "Soomaaliga" was produced by machine.Subtitle "Shqip" was produced by machine.Subtitle "србски" was produced by machine.Subtitle "Sesotho" was produced by machine.Subtitle "Basa Sunda" was produced by machine.Undertext "Svenska" är maskinell skapad.Subtitle "Kiswahili" was produced by machine.Subtitle "தமிழ்" was produced by machine.Subtitle "తెలుగు" was produced by machine.Subtitle "Тоҷикй" was produced by machine.Subtitle "ภาษาไทย" was produced by machine.Subtitle "ትግርኛ" was produced by machine.Subtitle "Tagalog" was produced by machine.Subtitle "Türkçe" was produced by machine.Subtitle "татар теле" was produced by machine.Subtitle "Українська " was produced by machine.Subtitle "اردو" was produced by machine.Subtitle "Oʻzbek" was produced by machine.Subtitle "Tiếng Việt" was produced by machine.Subtitle "Serbšćina" was produced by machine.Subtitle "isiXhosa" was produced by machine.Subtitle "ייִדיש" was produced by machine.Subtitle "Yorùbá" was produced by machine.Subtitle "中文" was produced by machine.Subtitle "isiZulu" was produced by machine.
kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV не носи отговорност за некачествен превод.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV nenese žádnou odpovědnost za chybné překlady.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV übernimmt keine Haftung für mangelhafte Übersetzung.kla.TV accepts no liability for inadequate translationkla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV no se hace responsable de traducciones incorrectas.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV n'assume aucune responsabilité en cas de mauvaise traduction.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV nem vállal felelősséget a hibás fordításértkla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV tekur enga ábyrgð á áræðanleika þýðingarinnarKla.TV non si assume alcuna responsabilità per traduzioni lacunose e/o errate.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV не несет ответственности за некачественный перевод.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.Kla.TV tar inget ansvar för felaktiga översättningar.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.kla.TV accepts no liability for defective translation.
22.12.2019
”Limbajul secret al copacilor”
Ivo Sasek: "Acum ajungem în ultima rundă și am dorit să vină acest vorbitor ca o aterizare fină. Este un om care m-a impresionat foarte, foarte mult[citește mai mult]
Ivo Sasek: "Acum ajungem în ultima rundă și am dorit să vină acest vorbitor ca o aterizare fină. Este un om care m-a impresionat foarte, foarte mult. Când l-am auzit - nici măcar nu știu în ce context, vin mereu recomandări - eram atât de fascinat de ceea ce a spus acolo, că l-am acostat furtunos, şi asta n-a fost chiar uşor. Pentru că azi ar trebui să fie la recoltă. A fost un pic greu, dar în cele din urmă a schimbat recolta la domiciliu cu posibilitatea de a fi astăzi aici cu noi." „Și pot spune doar, aici este un bărbat care, atunci când vorbește, auzi copacii vorbind. Cine este? Vorbim despre Dr. Erwin Thoma. Vom auzi mai multe despre el. Ne uităm pe ecran cu cine avem de-a face. După aceea îl invit pe scenă".
Inginer dr. Erwin Thoma
• Un pionier și expert în materie de cunoștințe despre copaci și cercetare în materia lemnului
• născut în 1962
• a crescut în Austria
• căsătorit și are trei copii adulți
Calificare de pădurar
• În 1985, el preia ca cel mai tânăr pădurar din Austria o zonă de munte retrasă, în Tirol.
• Au urmat câțiva ani de ucenicie, care l-au condus prin industria forestieră și a lemnului din toată Europa.
Activitate
• 1990 Înființarea unei companii proprii de prelucrare a lemnului, o companie de pionierat care produce sisteme de învăluire din lemn curat pentru clădiri.
• 1998 Înființarea unui centru propriu de cercetare și dezvoltare pentru prelucrarea lemnului natural.
• În același an, înregistrarea unei metode speciale de construcție din lemn ca brevet internațional. Această evoluție a schimbat fundamental stadiul tehnicii de construcție a lemnului.
• Diferitele sale dezvoltări îl fac un specialist recunoscut în prelucrarea lemnului natural din Europa. De dezvoltările sale se ocupă mai multe universități europene.
• A primit numeroase premii pentru casele construite, incluzând premiul Salzburg Innovation Award și unicul certificat de aur existent pentru un material de construcţie, "Cradle to Cradle".
• În programe de televiziune, prelegeri și nouă cărți scrise, dintre care 5 bestseller-uri, Erwin Thoma își transmite cunoștințele mai departe. Cărțile sale au fost traduse în zece limbi, cu un tiraj total de aproximativ 500.000 de exemplare.
• Acoperirea mediatică din Japonia, Statele Unite ale Americii și din întreaga Europă i-a oferit o rețea internațională de arhitecți, profesioniști în construcții și reprezentanți ai științei și economiei. Subiectul său de astăzi: „Limbajul secret al copacilor"
Ivo Sasek: Bun venit! Nu știu ce va urma astăzi, dar îmi doresc un lucru: povestirea cu răşina, tatăl şi cutia ... a fost atât de dulce! Putem învăța atât de mult de la el. Am încercat şi eu această pastă. E extraordinară! Bine, mult succes!
Teil 01
Erwin Thoma: Mulțumesc, dragă Ivo pentru invitație și bună seara, doamnelor și domnilor. Sunt atât de fericit că pot face cu dumneavoastră acum la sfârşit, o călătorie într-o lume complet diferită. Astăzi am auzit atât de multe despre interese, despre putere, despre manipulare, despre strategiile de care e nevoie, despre tot ceea ce este posibil. Vreau să văd împreună cu dumneavoastră cum se tratează aceste lucruri într-o lume foarte diferită de a noastră. Cum arată în creație, în natură? Ce se face cu participanţii mai slabi, în viață? Cum vă ocupați de securizarea viitorului timp de mai multe generații? Aș vrea să fac această călătorie cu voi la copaci și în pădure. Acum vă puteți gândi: „ăsta are un cap de lemn, pentru că ce treabă are pădurea și ce au copacii de-a face cu astfel de subiecte, cu strategii privind modul în care noi, oamenii, ar trebui să facem pământul să fie drept şi bun”? Dar veți vedea în curând, că dacă vă ocupați de copaci, atunci puteți face ceea ce doriți, veți ajunge inevitabil la secretele profunde ale vieții. Aceasta este întotdeauna ceea ce se întâmplă când intri în creație. Căci uite: ce este un copac? Fiecare dintre voi a văzut un copac și l-a atins, l-a îmbrățișat sau aşa ceva. Un astfel de copac este o masă cantitativă grea, e ceva impresionant. Copacii sunt una dintre cele mai vechi creaturi de pe pământ și sunt de o sută de ori mai demult aici decât oamenii. Se spune că au 500 milioane de ani. Ieri am văzut copaci atât de frumoși, molizi și brazi, cu un diametru de trei sferturi de metru și cu o înălțime de 30 până la 40 de metri. Un astfel de copac cântăreşte, cu ramurile și acele sale împreună, aproximativ 10 tone. De unde vin aceste 10 tone? La urma urmei, aceasta a fost cândva o sămânță de dimensiunile unei gămălii de ac, care a căzut în pământ și astăzi acolo stau acolo 10 tone. De unde provine această materie? Ce este acest lemn, această formă? În liceu, la ora de biologie profesorul ne-a spus: „copacii cresc prin extragerea substanţelor nutritive din sol”. Și noi am crezut că lemnul este sol transformat. Dar asta nu e aşa, n-are cum. Dacă cele 10 tone au ieșit din pământ, atunci acolo ar fi trebuit să fie o gaură mare. Dar nu este. Așa că vă pot spune exact, că la un astfel de brad exact 0,5% din masa totală este materie provenită din sol. Restul este aer și puțină apă transformată. Fiecare copac este un miracol. Aici se oprește orice explicație a științei. Fiecare copac este aer care se materializează înaintea ochilor noștri, care devine materie. Când un copăcel începe să crească, primul lucru pe care îl face este acelaşi pe care îl facem şi noi când ne naştem. Primul ... care este primul lucru când începe viața? [Audiența strigă:„respirație”] „Respirație”, minunat. Acesta este răspunsul potrivit. Răspunsul greșit pe care îl aud de multe ori este că „țipăm”. Dar prima dată este „respirație”, aer inhalat, aahhh. Acest aer este mâncarea copacului. Copacii au făcut cea mai mare invenție care există pe Pământ, aceasta este culoarea verde. Nu sunt verzi din întâmplare. Acest verde este capabil de a filtra energia solară, lumina soarelui, astfel încât un amestec de raze foarte special are loc acolo în interiorul frunzelor și în ace. Când pe acolo trece dioxidul de carbon, gazul din aer, acesta se descompune şi arborele a câștigat carbon. Carbon din care își poate construi corpul. Același lucru îl face și cu apa. De asemenea, aceasta se descompune şi astfel a câştigat hidrogen. Un copac este o chimie a hidrocarburilor, cu foarte puține oligoelemente. Deși acestea sunt irelevante cantitativ, au o funcție importantă de a da moleculelor destinația, de a forma celulele particulare din ea. Acestea determină ce devine: o bucată de scoarță de copac, o bucată de lemn sau o bucată de frunză sau altceva. Aceasta este explicația științifică cunoscută la nivel molecular sub cea mai scurtă formă. Cu toate acestea, după cum am spus, dacă veți continua să întrebaţi cine controlează toate astea? Cine vine cu o astfel de idee? Cum se întâmplă asta? Nu există răspuns din partea științei. Aici trebuie căutat mai departe în religie sau filosofie. Nu vreau să aprofundez astăzi acest aspect, oricine poate căuta singur acest răspuns. Desigur, în final trebuie să existe o explicație a creației.
Teil 02
Dar ceea ce este interesant pentru mine e să compar arborele cu omul. În primul rând vreau să compar substanţele din care se compun omul şi copacul. Doamnelor și domnilor, când folosesc microscopul electronic și extrag din corpul dumneavoastră o bucată foarte mică, o celulă și o examinez, atunci există o mare surpriză: sunt exact aceleași materiale de construcție care alcătuiesc corpul nostru ca şi cele care alcătuiesc copacul. Ele sunt doar asamblate puţin diferit. Elementele de trasare sunt poziționate diferit. Deci, când cineva îmi spune: "tu ai un cap de lemn", nu e o insultă. Trebuie să-i răspund: desigur, acesta este un cap de lemn, dar, slavă Domnului că este aşa şi nu altfel. [Aplauze puternice]. Vă rog, da, mă bucur de aplauze, dar așa nu funcționează, deoarece Ivo a fost capabil să-și exprime mesajul într-un minut și dacă aplaudaţi mereu nu voi reuşi nicidecum să-mi expun mesajul într-o oră. Așa că facem așa încât să aplaudăm la sfârșit, dacă-i posibil. Dacă chiar nu funcționează ... dar totuși funcționează. Deci, nu e vorba de mine. Sunt un instrument care trebuie să aducă un mesaj. Nu e vorba deloc de mine.
Înapoi la capul de lemn. Diferența este aceea că într-adevăr unii atomi foarte mici sunt setați diferit. Aș dori să vă dau un exemplu impresionant despre modul în care suntem conectați cu natura, cu creația. V-am spus că această substanță minunată care face să prospere și să se dezvolte pădurea este clorofila, culoarea verde. Dacă examinaţi o moleculă de clorofilă sub microscop, veți vedea o structură foarte frumoasă. Cea mai bună comparaţie ar fi forma cristalină a unui fulg de zăpadă. O structură geometrică minunată din carbon-hidrogen, carbon-hidrogen aranjat geometric. Există un inel de atomi de azot relativ departe în interior, și chiar în mijloc, destul de ciudat, un singur punct de magneziu, un atom. Acest magneziu, în raport cu masa totală, este la fel de mic ca atunci când am pune pe o masă un bob de sare. Acesta nu-i relevant faţă de întreg. Este foarte puțin. Cu toate acestea, el se află în mijloc. Deci trebuie să aibă vreun sens.
Dacă facem un experiment acum, iar clorofila este foarte importantă pentru că, fără clorofilă, noi oamenii nu am fi aici. Toată viața organică a venit prin ea. Aceasta este, ca să spunem așa, foarte aproape de secretul creației, considerat științific. Dacă acum iau acest magneziu din mijloc și îl înlocuiesc cu un atom de fier, atunci nu am schimbat nimic în masa structurii generale. Acest lucru este atât de mic încât nu contează şi este irelevant. Dar de îndată ce pun fierul în locul magneziului, întreaga structură devine roșie și nu mai am clorofilă, am hemoglobină, adică sângele uman. Atât de asemănătoari, atât de înrudiţi, atât de apropiaţi suntem de copaci.
Acum vă pot aduce nenumărate exemple din chimie, fizică și biologie. Deci, dacă cineva spune: „Eu trăiesc aici ca unicat, ego-ul meu o face pe grozavul și eu realizez totul” - este o mare greșeală! Poți să faci ce vrei, dar suntem conectați la pământ, suntem un organism noi, oamenii ... și oamenii sunt un organism legat de pământ. Indiferent ce fantezii de putere absolută am şi cât de mare mă dau. Uită-le. Bineînțeles că există. Dar acestea sunt aberații care, desigur, se prăbușesc cândva. Foarte clar din punct de vedere biologic. Deci, e important să știm asta.
Teil 03
Aș vrea să arat mai multe paralele între copac și om. Mai întâi o diferenţă importantă. Când văd un copac mic în pădure, sau când plantez unul - am plantat personal mii de copaci - atunci există ceva foarte interesant: un copac care îşi începe viața știe din prima zi ce vrea el pe lumea asta. Pomul o știe pentru tot restul vieţii. Aceasta este cea mai mare diferență față de noi, oamenii, în opinia mea. Deci, un copac știe: Eu trebuie să cresc în sus și să-mi întind braţele, ramurile, coroana şi frunzele încât să mă poată prinde soarele. Astfel îmi pot îndeplini toate sarcinile. Am nevoie de lumina soarelui. Aerul este acolo, apa este acolo, pe astea le am oricum. Asta vor copacii în primul rând. Deci, la începutul vieții se află într-o competiție, deoarece există întotdeauna mulți în pădure. Natura este mereu risipitoare. Există totdeauna multe semințe care cresc. Există acei teoreticieni liberali ai economiei de piață care spun: Concurența reglează totul, pentru că în natură totul este competitiv. Aceasta este o greșeală atât de fatală, încât ne conduce la evoluții eronate în economie. În pădure există o competiție, dar foarte, foarte scurt timp. Doar o scurtă durată. Când copacii au ajuns sus, nimeni nu se mai gândește la extinderea puterii lor. Punctul în care se oprește orice competiţie este momentul când este asigurată viața individuală. Îndată ce un copac a crescut, el este conştient până în adânc: tuturor ne merge mai bine când suntem total fraternizați. Pădurea știe: vor veni furtuni, se apropie seceta, vine fulgerul, vine focul, poate apărea gândacul de coajă. Există atât de multe provocări. Putem să ţinem piept acestor lucruri numai dacă suntem înfrăţiţi. Concurența, iluzia că natura ne trimite în competiție ... dacă cineva spune asta, atunci n-are habar despre viață sau urmăreşte vreun interes – oricum, nu este adevărat. Nu este de susţinut din punct de vedere biologic. Gerhard Wisnewski a spus o propoziție frumoasă: „Viața este organizație”. Așa este. Viața, corpul organic, are nevoie de organizare - în interior, cât și în exterior. Organizarea funcționează numai dacă există un termen limită de informare şi comunicare. În cazul copacilor, dacă există limba copacilor.
Următoarea mare greșeală: noi, oamenii, mergem în pădure și adesea spunem: „Mergem în pădure pentru că este așa de liniștit acolo”. Este linişte doar pentru că nu putem înțelege ce se petrece acolo. În pădure se întâmplă mai multe decât între noi, oamenii. Să începem cu creșterea copacului mic. Un copac mic este plantat sau cade ca o sămânță pe pământ și începe să crească. Am auzit că are nevoie de apă și de aer, dar are nevoie şi de aceste oligoelemente de 0,5%. Are nevoie de aceste substanțe de control şi direcţionare. Şi cum le primeşte? Ele sunt blocate în complexul de humus. Un copac este - aceasta este, de asemenea, o concepție greșită dar larg răspândită - o rădăcină nu este un miner. Rădăcina nu poate extrage nimic din pământ - nimic, nimic, nimic, nici un singur atom. Nimic! Rădăcina are nevoie de cineva care primește o comandă şi care sapă în pământ şi duce la rădăcina copacului exact substanţa de care acesta tocmai are nevoie. Are nevoie de cineva care face acest lucru. Acest „cineva” sunt microorganismele. Asta numai aşa, ca să avem o imagine. O medie de zece până la unsprezece milioane de microorganisme trăiesc într-o linguriță de pământ de pădure. Pentru mintea noastră, inimaginabil atât de multe. Microorganismele, care nu fac nimic altceva toată viaţa ... ele știu: astăzi el are nevoie de fier, mâine are nevoie de magneziu pentru că face clorofilă, poimâine calciu, potasiu, mangan, tot felul de lucruri - aceste oligoelemente sunt extrase de către microorganisme din pământ și cărate la vârful celei mai apropiate rădăcini. Acum vă întreb: „Sunt el oare proaste?” Toată viața lucrează ... pentru nimic? Ai face tu asta? Dar, nu-ți face griji. Ei nu fac asta în zadar. Microorganismele sunt recompensate regeşte. Sunt niște drogați care obțin ceva de la copac, care nu se găsește în altă parte; doar aici, în lumea întunecată. Nu există nicăieri. Aici este formula chimică pentru microorganismele care lucrează. Aceasta este C6 - carbon, H12 - hidrogen, 06 - oxigen. Exact ce are copacul acolo sus. Oricine este familiarizat cu chimia ştie: acesta este zahărul. Deci, în fotosinteza pe care o face copacul acolo sus, nu numai că produce celule de lemn, ci produce în paralel şi zahăr, mai ales acum în timpul verii, când soarele străluceşte și sucurile curg. Copacul transportă zahărul în jos la rădăcini și îl distribuie microorganismelor. De fiecare dată când acestea dau ceva, ele primesc o picătură de zahăr pentru asta, și pentru asta lucrează. Aceasta e o simbioză. Aceasta este o mare cooperare. De asemenea, ele știu că un microorganism singur nu va reuși niciodată. Trebuie să lucreze împreună și să comunice. Trebuie să știe de ce are nevoie copacul. Există cercetări excelente în domeniul biologiei. Dacă cineva intră în pădure ... dacă intru în pădure și iau un topor; ceea ce fac de multe ori ca forestier și ... marchez un copac. Spun că acel copac trebuie tăiat, fiind deja prea mare și în cele din urmă se va prăbuși. Apoi, fac o gaură în scoarţă, astfel încât muncitorul forestier să-l găsească şi să îl taie. Această gaură e o rană, iar copacul o simte imediat. Dacă are ceva de genul acesta, se întâmplă ceva foarte ciudat. În câteva minute, în mijlocul verii, în sezonul de creștere - dacă se întâmplă vara - el stopează orice creștere. El primește mesajul: „Iată o rană. E periculos. Deoarece sporii fungici, virușii, bacteriile pot pătrunde, ceea ce poate pune în pericol viața mea prin putregai și astfel de lucruri. Deci se oprește imediat din creştere. Nu mai formează celule, ci utilizează toată puterea pentru a vindeca această rană. E cel mai uimitor lucru. După zece minute, miliarde de organisme din sol știu că există o rană acolo, este nevoie de altceva și aduc alte substanțe din complexul de humus la vârful rădăcinilor.
Oameni dragi, cu cât vă uitați mai adânc în natură, cu atât mai mult îngenuncheați înaintea minunilor, a creației vieții. Este un lucru atât de fantastic. Nu există nimic mai fantastic. Dar atât despre comunicare.
Teil 04
Sau, dacă este o vară atât de caldă, o furtună trece printr-o vale și apoi un fulger trăsneşte într-un copac - asta este ceva devastator, sunt puteri incredibile. Am trăit asta. Oricât de incredibil sună. Odată m-am aflat sub un astfel de copac când a fost trăsnit și din fericire, am supraviețuit. În acel moment m-am ridicat și am spus: "Dragă Doamne, Tu mai ai ceva de gând cu mine" - căci în mod normal în astfel de cazuri nu supraviețuiești. Trăsnetul crapă şi rupe copacul, iar bucăţi din el zboară în toate direcţiile. Aceasta este o forță elementară. Dacă se întâmplă acest fenomen și te întorci la locul faptei a doua zi, arată ciudat.
A doua zi - când puterile sale se termină - circulă mii și mii de gândaci de scoarță în jurul acestui copac muribund. De multe ori m-am întrebat de unde vin....
Nu am văzut niciodată un astfel de gândac de scoarță acolo. Când un copac este slab și bolnav, atunci ei apar acolo. Ei sunt poliția de sănătate a pădurii şi au sarcina de a înlătura pacientul, să nu se răspândească nimic. Ei sunt acolo a doua zi și sfredelesc în copac, căci fiecare copac are un sistem de apărare incredibil. Primii care pătrund în lemn se trezesc cu fața umplută de rășină și se sufocă. Acesta este modul în care natura menține echilibrul ecologic. Dar ei știu: copacul este slăbit, nu mai poate. Noi sacrificăm primele câteva mii dintre noi, iar ceilalți se pot înmulţi și apoi avem un milion mai mulţi ca rezultat. Așa funcționează. Imediat ce gândacul de scoarță atacă primul copac din pădure, se întâmplă ceva palpitant. Toţi copacii din jur primesc mesajul: „Aici există un atac din partea gândacilor de scoarță“ - și, deși – chipurile - sunt concurenţi, chiar dacă se presupune că merg dând din coate prin viață, (la fel cum o facem noi în economie), copacii din jur se opresc imediat din creștere. Ei nu spun: "Ura, unul s-a dus, acum avem mai mult spațiu." Ei încetează atunci să crească, opresc competiția și produc în comun exclusiv substanţă de apărare împotriva gândacului de scoarță. Incredibil!
Când pe munte, primul copac anunță: "Nu mai am apă, mă usuc" - asta este foarte periculos.
Când observă că rezervele de apă îi scad, anunţă restul copacilor din jur, iar întregul colectiv de copaci de pe versant ia hotărârea: „Acum reducem creşterea cu 20, 25 sau 30% și facem ca diferenţa să fie mai mică". Există şi monitorizare: ei se observă reciproc, iar dacă în următoarea zi raportează încă zece copaci: „Acum există acest pericol şi la noi“, poate avea loc în continuare o scădere în creștere până la stagnarea totală.
Există cu siguranță copaci care se află într-un loc mai umed și ar putea fi în situația de a spune: acum pot profita de situaţie, pot să-i depăşesc pe ceilalţi - dar nu o fac. Ei se străduiesc să rezolve situaţia împreună cu ceilalţi. Acest comportament se auto-explică. Nu e nevoie să filosofez pe această temă. Trebuie doar să observi. Vă spun, e minunat!
Există încă un aspect interesant, ca apoi să pot răspunde la întrebarea dorită de Ivo.
Eu vin din cercetarea în domeniul lemnului: sunt antreprenor, am lucrat în mai mult de 1000 de proiecte de construcție a lemnului, în mai mult de 30 de țări în ultimii zece ani. Mă simt acasă în lumea tehnologiei, dar oricum, "ce se întâmplă în spatele acestora" mă interesează mult.
Întotdeauna m-am întrebat, această celulă a unui copac - este un astfel de miracol comunicarea, limbajul copacilor. Presupun că nu știți. Trebuie să vă spun în prealabil cum funcționează această comunicare în caz de secetă sau altele. Probabil că nu știți cum comunică între ei: ei bine, pe internet, evident. [Audiența râde].
Da, da, râdeţi, dar internetul este o invenţie a pădurii. Fiecare copac are în subteran niște tulpini fungice și se estimează că fiecare copac are aproximativ 30, 40, 50 de kilometri din cel mai mic miceliu fungic de sisteme de ciuperci fungice.
În subsolul forestier se află o reţea ultra-întrețesută de fire subțiri de ciuperci, pentru noi invizibile.
Așa cum corpul nostru poate trimite impulsuri electrice prin sistemul nervos, copacii pot trimite impulsuri biochimice de la copac la copac, de-a lungul firelor fungice.
Exact același sistem. Nu funcționează la fel de rapid ca cel electric, dar dacă durează câteva minute în loc de milisecunde, asta nu contează în pădure.
E destul de rapid. Acesta este internetul pădurii. Așa comunică copacii între ei. Deci, ei comunică într-adevăr biochimic prin sistemul fungic. Ciupercile pe care le culegem să le mâncăm sunt doar o mică apariție a acestei lumi uriașe de ciuperci subterane. Copacii mai comunică şi prin moleculele olfactive. Ei le emit şi vântul le transportă la următorul copac sau animal, care preia informaţia. Și prin moleculele olfactive, ei vorbesc, de asemenea, cu alte animale sălbatice. Când vine gândacul de scoarță, ei trimit imediat molecule olfactive la toate păsările cărora le-ar plăcea să mănânce gândaci de scoarță, pentru ca păsările să conștientizeze: "Aici gândacii de scoarță sunt la grămadă, nu trebuie să te strofoci, îți poți umple burta". Iar eu, copacul, sunt liber de gândaci de scoarță. Aceasta se numește echilibru ecologic. Ei bine, vedeţi, (... desigur, aș putea să vorbesc așa până noaptea târziu, mă voi opri acum). Dar vreau să vă arăt: Natura este așa de minunată. Nu trebuie să schimbăm nimic. Dimpotrivă, trebuie doar să încercăm să menţinem aceste sisteme minunate, atunci totul rămâne cum trebuie. Nu trebuie să intervenim ca şi Creatorul, căci nu suntem aşa ceva. Nu suntem conducătorii naturii.
Suntem beneficiarii care au voie să recolteze și să o păstreze. Asta suntem de fapt. Deci, atât despre limba copacilor. Am scris o carte întreagă despre aceasta. Puteți citi totul despre funcționalitatea lor. O găsiți la masa de cărți și se numește: „Limbajul secret al copacilor”.
Dar analogiile cu viața umană sunt fantastice. Am colaborat și cu oameni de știință pe această temă.
Întotdeauna mi-am pus întrebarea care m-a fascinat atât de tare:
„O celulă dintr-un arbore este incredibil de asemănătoare cu celula noastre umană. De ce celula din corpul nostru, în cel mai bun caz funcționează 100 de ani și apoi gata, se stinge?" Doar eu știu că există copaci care sunt vechi de mii de ani. Cel mai vechi copac cunoscut științei este de 9.600 de ani. Ce înțelepciune a înfăptuit aceste creaturi, permițând celulelor din aceeași substanță de bază să funcționeze milenii? Imaginați-vă că astăzi am putea să elucidăm misterul și apoi să preparăm un cazan mare din elixirul miraculos și fiecare să ia cu el acasă o porţie. Cu aceasta să te ungi pe faţă şi mâine te uiți în oglindă și vezi că arăţi de 17 ani. Mă îndoiesc că ar fi bine pentru psihicul nostru. Dar cel puțin ar fi fascinant.
Dar vedeți, există o masă incredibilă de înțelepciune, cunoștințe și experiență în pădure care pot folosi oamenilor. Există atât de mult acolo. Bineînțeles, aceasta este doar o mică filozofie introductivă. În cele din urmă, vreau să fiu cât mai concret posibil și nu doar să rămân teoretic, pentru că toate acestea au mult de-a face cu viața noastră, cu viața mea, cu viața lor, cu viața copiilor și descendenților noștri. Are mult de-a face cu noi.
Viața, devenirea, venirea și plecarea copacilor. Asta are enorm de mult de-a face cu noi. Pentru că noi, oamenii, așa cum am auzit foarte bine astăzi, am ajuns în multe zone la impas. Aceste încercări de a câștiga putere sunt în cele din urmă un act disperat. Deci, sunt plin de milă pentru oamenii care își dedică viața în astfel de lucruri, este o acțiune disperată.
Când mă uit în economie ca antreprenor, nu pot decât să dau din cap. După cum ați auzit, prima mea profesie, prima mea calificare a fost cea de silvicultor. Și am spus mereu: "aceasta este profesia mea de vis, de a fi silvicultor". Apoi am avut norocul să fiu cel mai tânăr silvicultor forestier din Austria. La puțin peste 20 de ani am fost deja pădurar. Nu exista aşa ceva pe-atunci. Dar a fost o coincidență care nu avea nimic de-a face cu capacitatea mea, ci cu circumstanțe foarte diferite. Prin coincidenţă eram de vârsta respectivă când am început ca silvicultor. Pentru prima dată nu a candidat altcineva pentru resortul respectiv, deşi de obicei era mare bătaie pe un astfel de post în Munții Karwendel din Tirol.
Iar motivul pentru care nu au găsit pe nimeni la acea dată era: casa silvică se afla la 80 km distanță de biroul municipal, iarna era înzăpezire timp de câteva săptămâni. Nu existau bariere opritoare de avalanșă. Când a venit avalanșa, ei au închis pur și simplu valea pentru circulaţie și apoi a trebuit să exişti de unul singur.
Eu am fost foarte norocos - noi, eu cu soția mea, suntem împreună de aproape 40 de ani - și am fost foarte norocos că soția mea, într-un moment de tandreţe (tinerele doamne ar trebui să fie foarte atente acum, trebuie să fiţi foarte prudente în astfel de cazuri) - mi-a spus: "Te urmez oriunde". Imaginează-ți. Imediat ce a spus-o, am auzit că există un post de silvicultor pentru care nu pot găsi un nebun care să se ducă acolo. Am solicitat postul şi am fost transferat acolo. Apoi amândoi am stat ca și cuplu tânăr în fața casei silvice, în mijlocul pădurii, și nu aveam nici electricitate. A fost o situație de auto-administrare, a fost minunat. Pentru mine a fost un vis, pentru că am fost în pădure toată ziua și am reușit să mă realizez, departe de birocrație. În timpul iernii se întuneca repede, noi primeam câte un copil în fiecare an - a fost o vreme minunată.
În silvicultură, pe lângă lucruri vesele am avut şi experiențe foarte profunde. Eram un tehnician tânăr, un inginer, și foarte convins de tehnologie. Vedeam cum unii muncitori forestieri erau uciși de vechile metode medievale la locul de muncă. Am văzut accidente la locul de muncă în timp ce au târât lemnul de pe munte cu o sanie. Era foarte greu și anevoios. Apoi au apărut mașinile - o adevărată ușurare. La început am considerat aceste mașini o binecuvântare. Eu am încercat să introduc tehnologia acolo. Introducerea tehnologiei a fost adesea marcată de experienţe deosebite. De exemplu, într-o zi doi bărbați au venit la mine și au spus: "Suntem doi producători de viori și am auzit că în văile înalte din Karwendel, în evul mediu, marii maeștrii constructori de viori și-au găsit aici lemnul". Aş fi dispus să caut acești copaci împreună cu ei? Atunci m-am gândit: "Ei bine, sună interesant, știu despre asta doar din auzite” - şi m-am dus cu ei ca să văd care-i treaba. Când ne-am urcat într-o astfel de vale, mi-au explicat că un copac din care se fac viori trebuie să fie crescut foarte liniștit, foarte fin și de aceea în munți. Cei mai buni copaci au mutații genetice, nu au fibra atât de dreaptă, ci ondulată. Sunt extrem de greu și rar de găsit. "Ei bine", mi-am zis, "să vedem ce iese". Au început să ciocăne și să asculte copacii în pădure. Pentru mine a fost de fiecare dată același sunet, toc-toc. Nu am remarcat nicio diferenţă. La un moment dat m-am plictisit. Am plecat în altă parte. Când m-am întors după câteva ore, cei doi erau foarte entuziasmați: "Am găsit un copac care pare să se potrivească". Am spus: "Ei bine, o să mă uit la el". Am coborât la şosea unde era parcat bătrânul meu Volkswagen-broască, am luat din portbagaj drujba, un topor şi pene de oţel, m-am întors şi am tăiat copacul. Stocul din care făcea parte fiind foarte vechi, era deja aproape de a se prăbuși. A trebuit oricum să recoltez ceva acolo în perimetru, deci a picat la fix. Am tăiat o crestătură, am bătut penele, apoi a venit clipa în care coroana începu să tremure. Copacul s-a înclinat, căci în cele din urmă este susţinut doar de o astfel de pană peste care cade ... Și a căzut. Pentru o clipă, atunci când tu, ca persoană mică, cu o drujbă zgomotoasă culci un astfel de lucru viu la pământ, acesta este pentru mine totdeauna un moment de reculegere. Am fost foarte calm, mi-am șters sudoarea de pe frunte și m-am uitat: Uau. Cei doi au venit imediat, au îngenuncheat, s-au uitat la tăietură, la inelele anuale ale copacului, care acum erau la vedere şi le-au studiat. Deoarece, inelele anuale ale copacului sunt jurnalul său. El își scrie acolo toată viața. Acolo poți vedea prin ce a trecut. De exemplu, acolo vezi când el, copacul mic, nu a primit lumină suficientă, pentru că tatăl a fost prea puternic și nu a lăsat băiatul să crească. Deci ... coroanele. Atunci cei mici vegetează doar și nu au nicio șansă să crească. De aceea e atât de important ca bătrânii copaci să dispară din pădure la timp. Numai atunci când copacul veteran dispare, copacii tineri au o șansă - acesta este un proces natural. Sau dacă există foamete, secetă, când solul începe să alunece - toate acestea se pot vedea în inele. El trebuie să construiască lemn de reacție, trebuie să se sprijine pe el însuși etc. Toate aceste procese sunt rele pentru că ele crează tensiune în lemn. Arborele nostru nu avea nimic din toate astea - era perfect! Iar fibra era atât de ondulată – nu-mi venea să cred: "Cum pot ei să audă asta"? Dar așa a fost. S-au uitat la lemn, erau nespus de fericiți. Deci le-am vândut o bucată de lemn. S-au întors acasă foarte bucuroşi, iar eu am uitat de ei. Treaba mea a fost să vând lemnul în cantităţi de zeci de mii de metri cubi industriei mari. Și nu bucăţele. Pentru mine a fost doar un hobby.
Teil 05
Un an mai târziu bate din nou cineva la ușă ... cele două chipuri stau din nou în fața ușii mele. I-am recunoscut și le-am spus: "Dacă doriți să căutați din nou anul acesta lemn pentru viori, mergeți singuri, eu vin mai târziu..." - "Nu" - au spus ei. "Nu căutăm lemn, am venit să vă mulțumim, pentru că trunchiul a fost perfect. În mod normal ”- mi-au explicat –„ lemnul trebuie păstrat timp de zece ani până când se pot construi viori din el". Dar au reieşit atât de multe bucăţi brute, încât au construit deja o vioară dintr-o bucată. A ieşit atât de minunată - nu le-a venit să creadă. Am fost un pic suprasolicitat, pentru că m-am gândit (atunci nu exista încă e-mail sau fax) - şi am zis: "Aţi fi putut scrie o carte poștală și nu ar fi trebuit să veniți până aici." Atunci au spus: "Nu, nu. Am decis, drept mulţumire, să dăm un concert pentru voi."
Au luat două viori din mașină. Eu am fugit în casă şi mi-am adus soția, copiii și câinele, apoi cei doi au început să cânte. M-am gândit: "Uau - eram întotdeauna singur în pădure. Vara, iarna auzi acolo atât de multe voci. În pădure este în fiecare zi altfel. Dar mereu se modifică umiditatea, vântul, ploaia, zăpada, înghețul, dezghețul - este întotdeauna altfel! M-am gândit în sinea mea: "Această voce din copacul pe care eu însumi l-am tăiat - nu m-aș fi gândit niciodată". Au cântat în mijlocul pădurii - și m-am gândit: "este o altă lume". Apoi i-am invitat la o gustare. Mi-au explicat: "O vioară nu este altceva decât o jumătate de kilogram de lemn – dar adus în cea mai bună formă. Cu toată dragostea, cu toată experiența, cu toată știinţa pe care oamenii au adunat-o de-a lungul secolelor ". M-am gândit: „Dacă n-ar fi venit aceştia doi, aş fi livrat acest copac minunat - într-o fabrică mare de cherestea. Acolo l-ar fi tăiat în scânduri puse apoi undeva la vânzare“.
Nicio creare de valori, nicio apreciere! Le-am spus asta şi ei au râs, spunând: "Da, crearea de valori în branşa noastră este enormă!" Dacă luați în considerare: o vioară de Stradivari sau Guarneri, marii maeștri - valorează de o sută de ori greutatea proprie în aur, raportat la jumătatea de kilogram de lemn. M-am gândit: "Pentru numele lui Dumnezeu - eu trimit copacii în fabrica de PAL, ei fac deșeuri periculoase din copaci!" Eu m-am gândit că trăiesc în vremurile moderne, unde totul s-a îmbunătățit. Am început să mă-ndoiesc de ceea ce fac. Ei bine, apoi a mai fost și bunicul în familia noastră, un tâmplar de 80 de ani. După cinci ani, Florian, fiul meu, a început școala. Deși cu câțiva ani în urmă ar fi fost de neconceput pentru mine ... am renunțat la postul meu sigur de angajat la stat și m-am hotărât împreună cu bunicul: Noi doi – el, având peste 80 de ani, iar eu de 26 sau 27 ani - noi doi înfiinţăm o firmă.
Vreau să descopăr secretul copacilor. În inima mea e chemarea: trebuie să mă întorc la natură! I-am urmat acestei chemări a inimii împotriva raţiunii omenești. Nu a fost chiar amuzant. Dacă eşti un tată cu copii mici și responsabil să-ţi hrăneşti familia, îţi spui: "Încep ceva aproape imposibil, fără vreun plan de afaceri, chiar nimic. Doar pe bunicul ca şi consultant de afaceri. Bunicul a spus: "Fii atent, dacă vom lucra noi doi împreună, trebuie să folosim lemnul în cea mai bună formă a sa.“ Iar eu m-am gândit: „Da, da, în cea mai bună formă, clar, trebuie să luăm un copac bun." " Nu, nu", a spus el, "trebuie să recoltăm lemnul pe lună plină, la momentul potrivit". Nu mă simțeam bine cu ideea asta. Pentru că eu am studiat silvicultura, nu el. În facultate nu mi s-a spus că ar fi relevant aşa ceva. Eu am avut noroc, iar bunicul, ghinion. Am reușit să fac pregătirea pe care am vrut-o. El a fost orfan de la 7 ani. După încheierea primului război mondial, el a învățat cu chiu şi vai profesia de tâmplar. Apoi s-a regăsit în Rusia pe frontul de est. Asta a fost viața lui, nimic cu pregătire profesională. Anul trecut în Crimeea am vizitat locurile unde a fost el, unde toți tovarășii săi au fost uciși. Groaznic! Ce noroc avem să trăim într-o astfel de pace! În acel moment eram puțin arogant și m-am gândit: "Bunicul și lemnul de lună plină. Las-o baltă, ezoterism, asta nu funcționează ". El a fost încăpățânat și a persistat până când m-a forțat să-mi recoltez primul lot de lemne pe lună plină. Iarna, în ianuarie, în zăpadă adâncă am tăiat copacii. Am fost de față, am scris "T" pentru Thoma pe fiecare copac, ca să ajungă la făbricuţa noastră şi nu în altă parte. Construisem deja o făbricuţă. - La lună nouă am spus: "Gata. Cei câţiva sute de metri cubi pe care i-am recoltat rămân stocaţi sus pe pășune. Acum luna se întoarce". Bunicul a spus: "Nu ai voie să mai faci nimic". Câţiva tăietori de lemn au spus: "Da, da, bătrânii au dreptate. Ceva este în asta". Ceilalți au zâmbit. Am făcut așa. În primăvară, în mai, lemnul se afla încă pe pășune. L-am verificat. Tăietorii de lemn au continuat să lucreze după ce eu mă oprisem. Lemnul l-a primit apoi un gater învecinat. L-a păstrat tot pe pășune, 50 m lângă lemnul nostru. În primăvară, gândacul de coajă a venit și a zburat fără excepție în lemnul vecinului. Al meu a fost cruțat. Am stat pe pășune și am crezut: "Sunt o persoană cu gândire clară, iar gândacul nu are placebo. Gândacul ar fi trebuit să atace ambele stive aflate acolo ". Dar n-a făcut-o. M-am gândit: "Bunicule, tu știi lucruri despre care eu nu am idee". Am devenit umil și i-am spus: "Bunicule, n-aș fi crezut asta".
El a spus: "Te vei mira ce se întâmplă cu ciuperca de mucegai. Ea nu pătrunde în lemnul ăsta". Am ajuns la concluzia că acest lemn în construcție va dura zeci și sute de ani și nu va avea nevoie de nicio picătură de conservant toxic pentru lemn, dacă se lucrează în acest fel. Abia apoi am realizat ce comoară mi-a dat bătrânul. Mi-am dat seama: bineînţeles că nu există niciun interes din partea şcolilor să-i învețe pe tinerii tehnicieni aşa ceva, ca industria chimică să-şi piardă afacerile. În fiecare sală de curs erau exact donațiile industriei, ca teoria acesteia să fie predată. Uau!
Teil 06
Apoi am început să notez lucrurile astea și să le scriu, căci am spus: "Pentru copii. Copiii mici vor fi mari cândva, poate că îi va interesa într-o bună zi". Și am scris un jurnal.
Într-o zi a venit un dulgher la mine. Voia să cumpere o podea. Nu o casă la acea vreme, ci o mică podea. Am intrat în conversație și am atins şi tema "lemnului de lună". Apoi i-am explicat și i-am povestit cum vă povestesc şi vouă acum. Mi-am răsfoit notiţele, dorind să-i arăt exact de unde provenea lemnul pentru podeaua sa. El se uită, ascultă atent și spune: "Domnule Thoma, trebuie să scrieți o carte. Acest lucru este foarte interesant." Am râs și am zis:" Eu sunt un cap de lemn. Nu pot scrie o carte". El zise: "În cele din urmă ați scris deja o carte. Manuscrisul, doar zace chiar aici. Eu spun: “ Acesta nu este un manuscris, ci jurnalul meu pentru copii, nu pentru o carte. El răspunde: “Trebuie doar să formulaţi totul astfel ca textul să poată fi citit cursiv - atunci aveți o carte minunat de interesantă ". M-am gândit în sinea mea: „Da, poate că nu-i o idee rea, şi eu am primit informaţiile de asemenea cadou de la bunicul.“ Am luat în considerare acest lucru și am zis: „Ei bine, de ce nu? O să mă gândesc."
Câteva zile mai târziu am trecut pe la contabilul meu pentru a rezolva unele probleme contabile și, după ce am terminat, am stat la o cafea și el a întrebat: "Cum îţi mai merge?" Am zis: "Tu, este amuzant - acum cred că voi scrie o carte." El râde şi spune:" Ce fel de carte vrei să scrii?" I-am povestit care-i chestia, el ascultă în tăcere și spune: "Fii atent, îţi spun ceva: te-am însoțit în cei mai dificili ani de întemeiere a firmei. Nu mulți tineri antreprenori supravieţuiesc unui astfel de risc. Ești norocos că ai cunoștințe atât de speciale de la bunicul. Aceste cunoştinţe pe care le aveţi sunt un mare avantaj... Trebuie să-l protejezi, să-l aperi, să-l închizi într-un seif, nu să-l publici într-o carte. Vrei să scrii o carte ca toată lumea să te imite? Ești nebun? " M-am gândit în sinea mea: "Are dreptate." Ce ar trebui deci să fac acum? Am fost complet nesigur și m-am dus acasă.
M-am gândit: "Ce ar trebui să fac?" Dacă nu mai ştiţi încotro, dragilor, vă rog, vă rog, vă rog, dacă nu mai puteți continua, intrați în tăcere! Nu contează dacă aveți acces la o rugăciune sau dacă nu aveți acces - nu contează. Dar du-te în tăcere. Şi eu am facut asta. Am vorbit cu soția mea și m-am gândit la asta. Și când stai sub un copac, m-am gândit: "Ce faci tu, copacule, de ai aşa un succes?” - m-am gândit: Da, asta e! "Știţi care copac are cel mai mare succes? Acesta este cel care dă şi altora cea mai mare parte din cunoștințele sale, din cele mai mari comori ale sale! Iar cel care pierde este cel care își adună comorile. Întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna, mereu! Îți amintești povestea cu zahărul? Zahărul este aurul pădurii, cu zahăr poţi obține totul în lumea plantelor. Totul - tot subsolul funcționează pentru tine, dacă ai zahăr. Iar copacului care dă cel mai mult, care dă şi dă – acela primeşte înapoi cel mai mult. E adevărat: mai târziu, când fiica mea a început să studieze administrarea afacerilor, am studiat şi eu alături de ea la fără frecvenţă economia. Aici am învăţat exact contrariul.
Înveţi tot soiul de chestii care sunt exact opusul. Dar la vremea aceea râdeam doar de ei pentru că deja știam mai bine care-i treaba. Pe scurt - m-am decis sa scriu cartea, pentru că m-am gandit: "Hei, şi? Ce ar trebui să strâng şi să ascund acum? Cunoaștinţele mi le-a dat bunicul - le dau mai departe." Dacă n-aș fi făcut asta, atunci n-aș fi aici. Nu aș fi aici. Nu aveți idee despre ce s-a întâmplat. Primul lucru a fost: cartea s-a publicat, a fost doar o carte de amator. N-aveam de fapt idee despre cum se scrie o carte, pe bune. Broșura a ieșit și a fost un bestseller, din start am vândut primele 100.000 de exemplare. Un număr incredibil, de necrezut. Am primit o avalanșă de adrese, de ecouri de la pădurari, agenți din industria lemnului, tâmplari, dulgheri, care au scris: „Suntem atât de fericiţi că cineva răspândeşte această experiență, iar acum vă vom destăinui ceea ce am experimentat noi."
Am primit o bibliotecă de cunoștințe pe care nu o poți cumpăra nicăieri în lume. A fost prima mulțumire. Incredibil. În paralel, am fost atacat la modul cel mai dur. A venit industria chimică și marea industrie de plăci aglomerate și a spus: "Lemn de lună - dacă vindeți cinci mii de cărți, nu ne interesează. Când vindeți o sută de mii de cărți, clienții încep să pună întrebări. Asta nu ne convine. Atunci au comandat şi publicat studii care să arate că lemnul de lună este o prostie. Asta-i tare! Dacă vrei să supravieţuieşti cu o afacere și există un studiu oficial că eşti un falsificator care vrea să înșele oamenii - trebuie să rezişti mai întâi la asta. A fost un test amar, dar știi, dacă ai supraviețuit unui examen, acesta a fost bun. Știi cum am supraviețuit? A fost ciudat. După multe scrisori pozitive, a sosit o cerere a unei delegații din Japonia. M-am gândit în sinea mea: "Cunosc Japonia doar din lecțiile de geografie, dar poftim, să vină dacă vor."
Atunci japonezii au venit. Şef al delegației era un călugăr budist, un om mic de statură, înfășurat într-o pânză de culoare portocalie. Aveau avut translatori cu ei în delegaţie și erau foarte bine pregătiți. Au pus multe întrebări despre ceea ce facem. La un moment dat am spus: „Vă rog, acum trebuie să întreb şi eu: de ce aţi venit la noi?“ Omul mi-a spus că el este capul unei mănăstiri care este cea mai veche construcţie de lemn de pe pământ. Este o construcție de lemn de 1650 de ani, pagode cu patru și cinci etaje și astfel de clădiri. Iar în mănăstire există înregistrări precise despre lemnul folosit - vremea la care a fost recoltat, cum a fost uscat și tratat. Asta se potrivește 100% cu ceea ce am descris eu în carte. Ei au fost atât de surprinşi că în Europa cineva scrie despre aşa ceva și au decis că vor să vadă aceste persoane. Mie mi-a picat faţa. Am şezut acolo și am spus: „Singurul lucru pe care îl pot spune cu siguranţă: bunicul n-a fost niciodată în Japonia.“ [Publicul râde] Da, da - dar ce sună atât de amuzant - în țara mea de origine, Austria, am fost exclus categoric de la toate comenzile publice. N-am avut nicio şansă de a obţine vreo comandă. La plecare, călugărul îmi spune: „Ceea ce faci este bine“. L-am întrebat: „De ce?“ El a spus: „Pentru că voi lucraţi astfel încât nu lăsaţi nicio urmă pe pământ. „Asta m-a atins într-adevăr, pentru că ăsta a fost ţelul nostru de bază, a procesa o casă care să ţină şi pentru generațiile viitoare.
Deci: Este complet fără deșeuri, fără reziduuri şi complet lipsit de substanțe chimice care emană substanţe toxice. Cleiurile folosite în industria lemnului sunt toate extrem de otrăvitoare. Aşa ceva trebuie să dispară. Am înlocuit totul cu îmbinări mecanice din lemn. Am suferit atât de mult că această lucrare, care ne-a adus în pragul falimentului, nu este apreciată. Apoi vin japonezii şi onorează lucrarea. Asta mi-a picat bine la suflet. Apoi călugărul mi-a spus: "Din cauza asta te voi susţine". În mine s-a trezit din nou Toma necredinciosul şi m-am gândit: "E foarte frumos” ... i-am multumit şi m-am gândit: ”nu mă va susține deloc, pentru că nu-l voi mai vedea niciodată." Bineînțeles, n-am rostit asta. Două săptămâni mai târziu primesc un telefon de la un editor din Tokyo - nu că ar vrea, ci că trebuie să-mi traducă cartea în Japonia și să o scoată pe piață și dacă sunt gata şi de acord pentru asta. Bineînțeles că am fost de acord. Traducerea japoneză a fost prima din cărțile mele traduse. Doi ani mai târziu aveam mai multe case construite în îndepărtata Japonie decât în Austria mea natală. Toți clienții japonezi, fără excepție, au plătit înainte de a pune mâna pe prima scândură, au plătit sută la sută din bani în avans şi pe încredere și nu au negociat deloc cu privire la reducerea preţului. A fost incredibil pentru noi. Cu acest imbold născut din dăruire am reușit să dezvoltăm întreaga afacere și am construit centrul meu de cercetare. Apoi am știut, am simţit pe propria piele, că acum Toma necredinciosul a fost convertit, acum am știut: funcționează! Creația funcționează atunci când faci o igienă a sufletului. Dacă reuşeşti să laşi tot gunoiul ăsta pe dinafară. Și dacă te întorci acolo unde are loc viața. Asta merge. Acolo eşti purtat. Ştiu atât de puțin, Ivo, din viața ta. Dar dacă mă uit la ceea ce este aici, nici tu nu ai îndrăznit să visezi la început. Tu vei fi purtat. Dar trebuie să ai curajul să faci pasul și să spui: "Bine, mă introduc". Atunci vei fi purtat. Da - lemn de lună! Dar abia atunci a început stresul. Atunci am conştientizat ... că aceste atacuri au fost extrem de valoroase pentru mine! I-am iertat pe toți atacatorii, din inimă, și le sunt recunoscător astăzi. Ei sunt doar instrumente, fără să fie conştienţi de asta. Căci ei m-au învățat că știința și cunoștințele vechi trebuie să fie aduse împreună. Că nu există nicio opoziție, că este vorba despre a lăsa natura să vină în viață. Și nu să spunem: "Eu sunt la capitolul natură", sau "Sunt la capitolul ... cutare". Asta nu există! Suntem o unitate! Mi-am dat seama: trebuie să facem cercetări, cercetări, cercetări, cercetări! Apoi am spus: Afară cu toată chimia!
Am dezvoltat apoi primii pereți din lemn masiv conectați mecanic. Am făcut primele teste de protecție împotriva incendiilor. La începutul anilor 1990 au existat cele mai bune și mai durabile construcții din lemn din lume - acestea puteau rezista flăcărilor de testare timp de 30 de minute în laboratoare - au primit certificate F 30 (= clasificare). Dar pereții și tavanele noastre groase - la primul test de foc în laborator, după două ore combustibilul din arzător s-a terminat. Apoi au trebuit să repete experimentul și am obținut F 180, primii din lume - am obținut trei ore certificate de rezistenţă şi siguranță la incendiu. După trei ore totul este deja evacuat! Nu puteți face asta cu beton armat. Dacă arde cu 1000 de grade - după o jumătate de oră până la o oră, fierul din betonul armat se decăleşte și construcţia se prăbușește. Am realizat asta cu lemn!
Teil 07
Apoi am văzut în anii '90, și mai ales după sfârșitul mileniului - a venit această campanie de materiale de izolare. Aceasta este totdeauna același truc! Scopul e, desigur, nobil şi corect! Ar fi bineînțeles foarte bine dacă nu ar trebui să furăm ţiţei peste tot în lume, să-l cărăm prin întreaga lume cu transporturi periculoase ca să-l ardem în casele noastre pentru a ne încălzi. Acesta este prea prețios. Dar e o nebunie să le explici oamenilor să-şi izoleze casele cu polistiren toxic, sub care pereţii mucegăiesc şi această murdărie nimeni nu o mai poate elimina, iar toate astea să se facă pentru a economisi energie! Aceasta este o nebunie! Întotdeauna am spus, deşi am fost singurii: nu publicăm niciodată – niciodată! Construiesc mai întâi, pentru că atunci nimeni nu poate spune: "Nu este posibil!" Ulterior vorbiți despre asta. Avem, deşi suntem outsideri, colaborări mari: – ETH Zurich [Institutul Federal de Tehnologie din Zurich], tocmai cu universitățile elvețiene am lucrat mereu cu succes adevărat, (aici există ceva mai multă independență ca în alte părţi, asta trebuie spus) – am construit primele case care sunt cu energie independentă! Construiesc, pentru fiecare dintre cei care doresc asta, o casă care se încălzește și se răcește – tot anul! Niciodată nu-i mai rece decât 18 grade și niciodată mai caldă decât 24! Fără a fi nevoie de o sobă! Doar cu soarele care strălucește pe acoperiș și cu capacitatea de înmagazinare a lemnului gros. Lemnul poate înmagazina căldură timp de peste o lună! Noi am dezvoltat asta! Aceasta este ceea ce oferă natura! Asta funcționează! La fel cum Barbara [vorbitoarea anterioară] spune: "Nu am nevoie de Ritalin - o pot rezolva altfel". Doamnelor și domnilor - Nu am nevoie de izolare termică! Nu am nicio problemă că avem o criză energetică. Nu avem o criză energetică. Nu, deloc! Avem concepte greșite! Asta-i tot! În viața mea am putut construi cinci fabrici! Îmi amintesc: când am construit prima fabrică, m-am gândit în sinea mea: Acum trebuie să o facem atât de mare, pentru că vom construi hoteluri ... La început am construit case, au urmat apoi „clădiri cu patru etaje“, atunci am avut în Hamburg prima casă din centrul orașului, de categoria a cincea, construită numai din lemn – numai din lemn. Am adus toate certificatele de siguranță la incendiu - avem cele mai silențioase hoteluri de lemn din lume. Apoi am primit minunatul mandat de a construi o universitate la Moscova ... am făcut lucruri extraordinare. Apoi totul a devenit mai mare. M-am gândit: "Cum este asta acum? Acum avem nevoie de hale mari, săli mari – mult mai mari decât aici – și acolo sunt mașini mari înăuntru – trebuie să mă conectez acum şi eu la rețeaua de energie nucleară? Așadar, ajung totuşi la sfârșitul independenței ". Cea mai mare fabrică, unde construim cele mai multe case – este la nord de Basel în Germania – deci în Freiburg / Lahr în Pădurea Neagră. Totul se face cu energie solară! Cu soarele strălucind pe acoperiș! Totul funcționează, toate mașinile rulează! Totul! Fiecare casă care provine dintr-o astfel de fabrică poate – dacă trebuie să fie mutată – să fie dezmembrată ... casele acestea ţin 500 de ani, rezistă așa de mult ... Și dacă trebuie să dispară, nimic nu va fi aruncat – totul devine din nou o casă!
Puteți deșuruba pereții – aceştia se întorc înapoi în fabrică, robotul găureşte diblurile care țin totul împreună – ia scândură cu scândură – construiește următoarea deasupra. Nu există nicio criză de materii prime, doamnelor și domnilor! E atât de scandalos pentru mine – SCANDALOS – când se crează panică, pentru că se pare că pe pământ există un deficit! Acesta este cel mai rău truc! Pământul – pământul, creația – creația lui Dumnezeu este un loc de abundență și bucurie! Ieșiți primăvara și priviți un cireș. Cireșul are sarcina să facă (să zicem) 1000 de cireșe. Dacă ar fi fost la McKinsey [consultant de afaceri] și ar fi învățat acolo, atunci ar fi produs exact 1020 de flori. Pentru că orice altceva este risipă. Dar are 100.000 de flori dacă vrea să aibă 1.000 de cireșe. Sau chiar mai multe! Are o abundenţă! Pentru toți suficient! Așa funcționează! Acum vă spun ceva. Ni s-a spus, de exemplu: "Da, acum avem prea puțin lemn sau prea puțin mangan sau prea puține pământuri rare, pentru că toată lumea vrea să aibă un telefon mobil". Să plecăm de la pădure la alt exemplu. Știţi care e treaba cu deșeurile electronice! Știţi ce facem cu ele? Într-o tonă de deșeuri electronice, proporția în greutate a pământurilor rare este de aproximativ zece ori mai mare decât cea din minereul din Congo, unde este scos din materia primă. Dar nu refolosim nimic! Aruncăm deșeurile electronice undeva în Rotterdam sau Bremerhaven pe un vapor mărfar vechi şi îl expediem spre coasta Africii de Vest sau oriunde oamenii sunt fără apărare și aruncăm toate deșeurile astea toxice într-o grămadă. Cei mai săraci dintre săraci mai pot scoate eventual un cablu de cupru din grămada asta, dar în rest totul a dispărut! Am ajuns la înfundătura unei economii a risipei și a unicei întrebuințări. În studiile mele de economie am învățat: "Când începeți un produs nou, trebuie să faceți o cercetare de piață chiar la început – în primul rând." Să spunem că fac un aparat de bărbierit. Vreau să-mi părăsesc acum conștient branşa proprie. Deci, trebuie să fac o cercetare de piață despre cine cumpără acest aparat de bărbierit – cine îl va cumpăra? Și cum stau lucrurile când e vorba de conștiința cumpărătorului? Când ar trebui să se strice aparatul de bărbierit cel mai devreme ca să cumpere unul nou fără a fi ofensat? Atunci, în cazul aparatului de bărbierit ajungi la concluzia că dacă se defectează după doi ani, clientul nu mai cumpără marca respectivă – dacă se defectează după cinci ani, o cumpără din nou. Apoi trebuie să puneţi tehnicienii să construiască aparatul de bărbierit astfel încât să se strice după cinci ani. Aceasta se numește obsolescenţă planificată – uzură planificată. Acesta este o infracțiune! Nu-i vreo strategie de marketing – asta este o înșelăciune! Acesta este viitorul furat al copiilor! Acesta este modul în care acționăm în economie. Dar când mă uit în pădure – acolo lucrurile funcționează complet diferit! Fiecare furnică își construiește casa în așa fel încât atunci când pleacă în altă parte, ea este refolosită de următorul roi. Nu există gunoi, nici deşeuri! Ni se spune că suntem prea mulți pe acest pământ. Că nu ne mai ajung materiile prime. Acesta este un calcul foarte simplu: Suntem în prezent peste șapte miliarde de oameni, greutatea medie 70 kg – să zicem – în Asia mai puțin, un pic mai mult la noi. 7 x 7 = 49 – deci există 500 de milioane de tone de oameni vii care mişună pe pământ. Bine. Biologii pot calcula cât cântăresc furnicile și termitele care mișună pe planetă. E uimitor. Lumea insectelor este întotdeauna subestimată – sunt de 6 până la 7 ori mai mici decât greutatea oamenilor. Incredibil! Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „furnicile, gândacii – acestea sunt mult prea multe şi mănâncă totul, ni se termină resursele.“ Nu, desigur că nu, pentru că ele trăiesc viaţa într-un ciclu. Ele proiectează fiecare produs astfel încât totul să poată fi reutilizat. Și dacă am fi construit în orașe deja acum o sută sau cinci sute de ani astfel de case, unde poţi dezmembra totul și reutiliza, atunci n-am avea nevoie de pădure ca furnizoare de materii prime. Atunci nu am niciodată riscul ca pădurea să fie jefuită.
Dar dacă mă duc în pădure în manieră Ikea, fac din tot lemnul plăci presate, proiectez mobilierul astfel încât să se strice la prima mutare în altă locuinţă și clientul este nevoit să cumpere altul nou – și apoi deșeurile sunt și ele o povară pentru cei care trebuie să o îndepărteze – dar asta plătește oricum publicul – atunci resursele reprezintă o problemă. Ei bine, am explicat acum acest lucru în detaliu, pentru că vă spun: în această lume nu există niciun motiv să vă fie frică, nu există.
Teil 08
Am ajuns acum la ultimul meu capitol: există o lege foarte importantă a naturii acolo, la copaci. Nu există un astfel de lucru ca ideologie sau moralitate ... Acolo este totul cât se poate de descentralizat și fiecare experiment este permis. Nu este nimeni care spune: „Vai, asta n-ai voie să faci, nu-i frumos să-ţi laşi pantalonii în jos sau aşa ceva.“ Acest lucru nu există acolo. Dimpotrivă, pentru că totu-i permis, responsabilitatea se află la cel care o face.
Un manager care încearcă ceva și spune că ceilalți poartă consecinţele, nu există aici. Fiecare poate încerca totul, dar fiecare poartă răspunderea. În același timp, am observat ceva ciudat, și anume că întotdeauna predomină ceea ce servește vieții tuturor. Se impune ce servește vieții - este atât de incredibil. Și aici ajung la tema ,,sănătate”, pentru că sănătatea oamenilor este pur și simplu ceva important. Materialul lemn are o influență foarte relevantă și impresionantă asupra sănătății noastre pentru că a fost creat în această atitudine. Arborele are foarte mult de-a face cu sănătatea noastră. Am scris cartea ,,Limba secretă a copacilor” și întâmplător am întâlnit unul dintre cei mai renumiți cercetători medicali din Austria, un profesor pe nume Maximilian Moser de la Universitatea de Medicină din Graz. Am fost implicați în încercări de a vedea fiziologic ce se întâmplă cu un om atunci când trăiește, lucrează sau doarme într-o casă din lemn sau într-o casă comercială din plăci de gips și materiale plastice, așa cum le cunoaştem. Rezultatele au fost impresionante. La început am făcut două dormitoare, unul din lemn și unul de imitație de lemn, laminat (este un plastic care arată ca lemnul). Fiecare om care doarme într-o încăpere din lemn curat, economiseşte într-o noapte o oră întreagă din munca inimii sale. Cei din Graz au fost specialiști în măsurarea sistemului nervos autonom. Ei au dezvoltat de asemenea o nouă procedură acolo. S-a demonstrat că fiecare persoană are mai multe șanse de vindecare în cazul în care este bolnavă, un sistem nervos autonom consolidat, concentrare mai bună etc., atunci când doarme sau lucrează într-o încăpere din lemn. Incredibil! Am fost fascinat de aceste experimente și i-am povestit editorului meu despre asta pe când lucram la volumul ,,Limba secretă a copacilor”. A fost de neînfrânat. A spus: ,,Erwin, trebuie să-mi scrii o carte despre lemn și sănătate.” M-am împotrivit din răsputeri şi am spus: ,,Hannes, nu sunt doctor. Nu mă simt chemat să scriu în mod serios despre sănătate. Nu poți face asta dacă nu ești doctor. Am prea puține cunoștințe de bază.” Cu asta n-a fost mulțumit. Într-o zi, a venit și a spus: ,,Acum o să-mi scrii cartea.” ,,De ce?” ,,Am promisiunea profesorului Moser că îţi face întregul editorial medical. Cu asta ai întreaga universitate din Graz, renumita școală medicală, în spatele tău.” Eu am spus: ,,Uau, asta-i grozav!
Aceasta e o mare oportunitate. Dacă-i cazul, atunci o voi face.” Apoi ne-am întâlnit în redacția din Salzburg, iar eu i-am pus deja o condiție: ,,Dragă profesor Moser, dacă așa trebuie să fie, atunci e nevoie să-mi răspundeți la cele mai stupide întrebări pe care le pot pune ca un om de rând. Am nevoie ca totul din carte să fie susținut științific din punct de vedere medical.” El a spus că aşa va face. Astfel, am pornit în călătorie. Am crescut foarte rustic în copilărie. Nu vreau să compar timpul de atunci cu ce este astăzi. Este inadmisibil. Noi am crescut cu totul altfel faţă de cum cresc azi copiii. Imaginați-vă, dacă astăzi un profesor de grădiniță ar spune copiilor: ,,Dragi copii, astăzi mergem și ne jucăm toată ziua pe grămada de gunoi.” Asta nu merge. Înainte erau condiții de igienă complet diferite. Am trăit la fermă și trebuia să lucrăm foarte mult - era totul altfel. Dar din această copilărie am adus amintiri cu mine. Și astăzi mai avem încă o fermă mică acasă. Când am fost copil, de multe ori trebuia să lucrez cu caii, căci nu exista vreun tractor în vecinătate. Mi-a plăcut să merg cu caii. Astfel am văzut doi cai care s-au apropiat prea mult unul de celălalt. Iapa i-a tras o copită puternică celuilalt. Din cauza copitei potcovite a iepei, celălalt cal a avut o rană mare, deschisă, încât carnea atârna în jos. Vorbesc serios, iar când este vorba de septicemie la cai (otrăvirea sângelui), ei mor repede.
Cu toate acestea, nimeni nu a chemat medicul veterinar, căci ar fi fost prea scump. În schimb, bunica a intrat în grajd, a luat o cutie murdară de tablă, care era întotdeauna acolo, a deschis-o și în ea era un unguent de casă făcut din rășină de copac. A uns calul cu acel unguent şi el, după o săptămână a fost din nou apt de muncă. Rana groaznică s-a vindecat fără probleme. Cu puțin înainte de a merge la școală, câinele de la fermă m-a muşcat teribil de gleznă pentru că l-am provocat. Din nou a fost aceeași procedură. Vă rog să nu mă înţelegeţi greșit. Dacă văd astăzi o asemenea rană la un copil, mă duc la doctor. Dar atunci nimeni nu a mers cu mine la doctor. M-au uns cu alifie şi am fost vindecat. Acest unguent din rășină de copac a fost peste tot prezent. Punctul culminant a fost atunci când bunicul de peste 80 de ani s-a rănit. La noi era obiceiul ca sâmbăta să bem cafea şi să mâncăm prăjitură la bunica. Întreaga familie s-a adunat acolo. În acea sâmbătă bunicul se afla încă în atelier, cum era deseori, pentru a terminta ceva, iar noi eram deja în bucătărie, la masă. Dintr-o dată s-a deschis ușa și a intrat bunicul care venea din atelier. El a alunecat şi a aterizat cu mâna în rindeaua mecanică, în capul de frezat. El nu şi-a rănit degetele în mod normal, ci şi-a tăiat complet cupa degetului mare pentru că a alunecat peste capul de frezat. A fost o rană mare, care sângera puternic. El a mers la bucătărie și i-a spus bunicii: ,,Mamă, acum am nevoie de un unguent.” A sângerat atât de puternic, am fost șocați și am sărit cu toţii. „Repede, medicul de urgență.“ şi următorul a spus: „Nu ambulanța, duceți-l la spital, trebuie să fie cusut” și bunicul, care era calmul în persoană, a spus: „Nu, nu trebuie să chemaţi pe nimeni că oricum nu mă urc în mașină.” În momentul acela apare bunica. Ştiţi ce avea în mână? Eu m-am gândit că trebuie să împiedic asta pentru că mi se părea normal să folosim unguentul la cai, dar pentru oameni? Ideea mea era: dacă face septicemie, s-a terminat cu el. Cu un om atât de bătrân nu poți face asta. A fost imposibil să-l împiedici. El s-a uns și, în 14 zile, rana s-a vindecat fără complicații. Incredibil! L-am întrebat pe profesor: ,,Max, cum vine asta? Aveau oamenii un sistem imunitar mai bun sau astăzi suntem noi mai slăbiți? Cum se poate aşa ceva? Nu a existat nicio igienă la o astfel de îngrijire a rănii.” M-a întrebat: ,,Ai rețeta?” -,,Rețeta eu o am, desigur, pentru că soția mea este farmacistă și se ocupă cu medicina naturistă. Întotdeauna ea a făcut unele amestecuri de unguente pentru că asta-i meseria ei.”
Mereu am fost Toma necredinciosul. Când m-am rănit, m-am dus imediat la farmacie. Pentru animale am luat unguentul bunicului, dar eu, când m-am rănit am luat Betaisodona și Vita-Merfen de la farmacie. I-am spus şi asta, ca să nu mă bănuiască că am luat-o pe căi greșite. Deci i-am dat rețeta marelui profesor. La următoarea întâlnire, el mi-a spus: ,,Erwin, chiar că e ceva deosebit cu rășina copacului!” ,,De ce?” ,,Imaginează-ţi că atunci când am examinat rășina de larice pe care o ai acolo în reţetă, am observat că această substanță este într-o mare măsură antibacteriană, antifungică și antivirulentă (ucide toți agenții patogeni), ca orice medicament disponibil în industria farmaceutică.” Am zis: ,,Ce??! Max, tu ești marele doctor din medicina tradiţională. Tu antrenezi doctori și tu spui asta?” El: ,,Erwin, așa este și îţi spun încă ceva: Formula pe care natura a găsit-o acolo este atât de complexă încât nu o poți reproduce sintetic. Acesta nu este un model de afaceri. Asta nu merge. Dar e foarte eficientă!” Eu: ,,Max, în fabrica mea - compania noastră a crescut între timp și pentru că nimeni nu mai lucrează cu lemnul de lună, ne-am construit propriul atelier - este suficientă rășină de larice, zadă. Dacă timp de o oră mă plimb prin atelier pot să adun o găleată plină. O fac ca Miraculix în Asterix și Obelix - o pun într-o găleată și toată lumea primește unguentul. Asta e minunat. Aici putem ajuta oamenii!” El m-a ascultat și mi-a spus: ,,Fii atent, rămâi la casele din lemn.” ,,De ce?” El mi-a răspuns: ,,Dacă crezi că vei fi deasupra unui model de afaceri al industriei farmaceutice, atunci nu vei mai fi fericit. Las-o baltă!” Acest sfat bun l-am înțeles şi mi-am zis în sinea mea: „Printr-o astfel de luptă am trecut deja“ și am întrebat: „Și ce facem?“ El: „Tu mi-ai spus povestea cu japonezii în care se spune că: e permis ca informațiile să fie date mai departe.” Apoi am scris rețeta unguentului de larice în cartea ,,Medicina blândă a copacilor”. Nu vă puteți imagina, a fost aceeaşi reacţie ca atunci când am scris despre lemnul de lună. Am acasă un dosar separat - și trebuie să o spun pentru a salva onoarea medicilor - cu rapoarte de la medici din toate domeniile care mi-au trimis relatări cu privire la ceea ce au experimentat cu unguentul. Un medic ORL (urechi, nas și gât) din München mi-a scris că are un cabinet vast în München și, că pentru prima dată, poate elimina complet o ciupercă foarte persistentă din ureche. Un chirurg mi-a scris că el operează în fiecare zi și mai mult de 90% din pacienții săi au o vindecare satisfăcătoare a rănilor, iar ceilalți 10% au probleme. El poate rezolva aproape toate problemele cu acest unguent. Tu poți să îți imaginezi că într-adevăr despre asta este vorba! Nu e vorba să pornim la luptă acum şi să combatem ceva. Este suficient să acceptăm ceea ce ni se dăruiește zi de zi. Aceasta vă doresc și vouă, tuturor, din toată inima! Mulțumesc! Toate cele bune!
22.12.2019 | www.kla.tv/15422
Ivo Sasek: "Acum ajungem în ultima rundă și am dorit să vină acest vorbitor ca o aterizare fină. Este un om care m-a impresionat foarte, foarte mult. Când l-am auzit - nici măcar nu știu în ce context, vin mereu recomandări - eram atât de fascinat de ceea ce a spus acolo, că l-am acostat furtunos, şi asta n-a fost chiar uşor. Pentru că azi ar trebui să fie la recoltă. A fost un pic greu, dar în cele din urmă a schimbat recolta la domiciliu cu posibilitatea de a fi astăzi aici cu noi." „Și pot spune doar, aici este un bărbat care, atunci când vorbește, auzi copacii vorbind. Cine este? Vorbim despre Dr. Erwin Thoma. Vom auzi mai multe despre el. Ne uităm pe ecran cu cine avem de-a face. După aceea îl invit pe scenă". Inginer dr. Erwin Thoma • Un pionier și expert în materie de cunoștințe despre copaci și cercetare în materia lemnului • născut în 1962 • a crescut în Austria • căsătorit și are trei copii adulți Calificare de pădurar • În 1985, el preia ca cel mai tânăr pădurar din Austria o zonă de munte retrasă, în Tirol. • Au urmat câțiva ani de ucenicie, care l-au condus prin industria forestieră și a lemnului din toată Europa. Activitate • 1990 Înființarea unei companii proprii de prelucrare a lemnului, o companie de pionierat care produce sisteme de învăluire din lemn curat pentru clădiri. • 1998 Înființarea unui centru propriu de cercetare și dezvoltare pentru prelucrarea lemnului natural. • În același an, înregistrarea unei metode speciale de construcție din lemn ca brevet internațional. Această evoluție a schimbat fundamental stadiul tehnicii de construcție a lemnului. • Diferitele sale dezvoltări îl fac un specialist recunoscut în prelucrarea lemnului natural din Europa. De dezvoltările sale se ocupă mai multe universități europene. • A primit numeroase premii pentru casele construite, incluzând premiul Salzburg Innovation Award și unicul certificat de aur existent pentru un material de construcţie, "Cradle to Cradle". • În programe de televiziune, prelegeri și nouă cărți scrise, dintre care 5 bestseller-uri, Erwin Thoma își transmite cunoștințele mai departe. Cărțile sale au fost traduse în zece limbi, cu un tiraj total de aproximativ 500.000 de exemplare. • Acoperirea mediatică din Japonia, Statele Unite ale Americii și din întreaga Europă i-a oferit o rețea internațională de arhitecți, profesioniști în construcții și reprezentanți ai științei și economiei. Subiectul său de astăzi: „Limbajul secret al copacilor" Ivo Sasek: Bun venit! Nu știu ce va urma astăzi, dar îmi doresc un lucru: povestirea cu răşina, tatăl şi cutia ... a fost atât de dulce! Putem învăța atât de mult de la el. Am încercat şi eu această pastă. E extraordinară! Bine, mult succes! Teil 01 Erwin Thoma: Mulțumesc, dragă Ivo pentru invitație și bună seara, doamnelor și domnilor. Sunt atât de fericit că pot face cu dumneavoastră acum la sfârşit, o călătorie într-o lume complet diferită. Astăzi am auzit atât de multe despre interese, despre putere, despre manipulare, despre strategiile de care e nevoie, despre tot ceea ce este posibil. Vreau să văd împreună cu dumneavoastră cum se tratează aceste lucruri într-o lume foarte diferită de a noastră. Cum arată în creație, în natură? Ce se face cu participanţii mai slabi, în viață? Cum vă ocupați de securizarea viitorului timp de mai multe generații? Aș vrea să fac această călătorie cu voi la copaci și în pădure. Acum vă puteți gândi: „ăsta are un cap de lemn, pentru că ce treabă are pădurea și ce au copacii de-a face cu astfel de subiecte, cu strategii privind modul în care noi, oamenii, ar trebui să facem pământul să fie drept şi bun”? Dar veți vedea în curând, că dacă vă ocupați de copaci, atunci puteți face ceea ce doriți, veți ajunge inevitabil la secretele profunde ale vieții. Aceasta este întotdeauna ceea ce se întâmplă când intri în creație. Căci uite: ce este un copac? Fiecare dintre voi a văzut un copac și l-a atins, l-a îmbrățișat sau aşa ceva. Un astfel de copac este o masă cantitativă grea, e ceva impresionant. Copacii sunt una dintre cele mai vechi creaturi de pe pământ și sunt de o sută de ori mai demult aici decât oamenii. Se spune că au 500 milioane de ani. Ieri am văzut copaci atât de frumoși, molizi și brazi, cu un diametru de trei sferturi de metru și cu o înălțime de 30 până la 40 de metri. Un astfel de copac cântăreşte, cu ramurile și acele sale împreună, aproximativ 10 tone. De unde vin aceste 10 tone? La urma urmei, aceasta a fost cândva o sămânță de dimensiunile unei gămălii de ac, care a căzut în pământ și astăzi acolo stau acolo 10 tone. De unde provine această materie? Ce este acest lemn, această formă? În liceu, la ora de biologie profesorul ne-a spus: „copacii cresc prin extragerea substanţelor nutritive din sol”. Și noi am crezut că lemnul este sol transformat. Dar asta nu e aşa, n-are cum. Dacă cele 10 tone au ieșit din pământ, atunci acolo ar fi trebuit să fie o gaură mare. Dar nu este. Așa că vă pot spune exact, că la un astfel de brad exact 0,5% din masa totală este materie provenită din sol. Restul este aer și puțină apă transformată. Fiecare copac este un miracol. Aici se oprește orice explicație a științei. Fiecare copac este aer care se materializează înaintea ochilor noștri, care devine materie. Când un copăcel începe să crească, primul lucru pe care îl face este acelaşi pe care îl facem şi noi când ne naştem. Primul ... care este primul lucru când începe viața? [Audiența strigă:„respirație”] „Respirație”, minunat. Acesta este răspunsul potrivit. Răspunsul greșit pe care îl aud de multe ori este că „țipăm”. Dar prima dată este „respirație”, aer inhalat, aahhh. Acest aer este mâncarea copacului. Copacii au făcut cea mai mare invenție care există pe Pământ, aceasta este culoarea verde. Nu sunt verzi din întâmplare. Acest verde este capabil de a filtra energia solară, lumina soarelui, astfel încât un amestec de raze foarte special are loc acolo în interiorul frunzelor și în ace. Când pe acolo trece dioxidul de carbon, gazul din aer, acesta se descompune şi arborele a câștigat carbon. Carbon din care își poate construi corpul. Același lucru îl face și cu apa. De asemenea, aceasta se descompune şi astfel a câştigat hidrogen. Un copac este o chimie a hidrocarburilor, cu foarte puține oligoelemente. Deși acestea sunt irelevante cantitativ, au o funcție importantă de a da moleculelor destinația, de a forma celulele particulare din ea. Acestea determină ce devine: o bucată de scoarță de copac, o bucată de lemn sau o bucată de frunză sau altceva. Aceasta este explicația științifică cunoscută la nivel molecular sub cea mai scurtă formă. Cu toate acestea, după cum am spus, dacă veți continua să întrebaţi cine controlează toate astea? Cine vine cu o astfel de idee? Cum se întâmplă asta? Nu există răspuns din partea științei. Aici trebuie căutat mai departe în religie sau filosofie. Nu vreau să aprofundez astăzi acest aspect, oricine poate căuta singur acest răspuns. Desigur, în final trebuie să existe o explicație a creației. Teil 02 Dar ceea ce este interesant pentru mine e să compar arborele cu omul. În primul rând vreau să compar substanţele din care se compun omul şi copacul. Doamnelor și domnilor, când folosesc microscopul electronic și extrag din corpul dumneavoastră o bucată foarte mică, o celulă și o examinez, atunci există o mare surpriză: sunt exact aceleași materiale de construcție care alcătuiesc corpul nostru ca şi cele care alcătuiesc copacul. Ele sunt doar asamblate puţin diferit. Elementele de trasare sunt poziționate diferit. Deci, când cineva îmi spune: "tu ai un cap de lemn", nu e o insultă. Trebuie să-i răspund: desigur, acesta este un cap de lemn, dar, slavă Domnului că este aşa şi nu altfel. [Aplauze puternice]. Vă rog, da, mă bucur de aplauze, dar așa nu funcționează, deoarece Ivo a fost capabil să-și exprime mesajul într-un minut și dacă aplaudaţi mereu nu voi reuşi nicidecum să-mi expun mesajul într-o oră. Așa că facem așa încât să aplaudăm la sfârșit, dacă-i posibil. Dacă chiar nu funcționează ... dar totuși funcționează. Deci, nu e vorba de mine. Sunt un instrument care trebuie să aducă un mesaj. Nu e vorba deloc de mine. Înapoi la capul de lemn. Diferența este aceea că într-adevăr unii atomi foarte mici sunt setați diferit. Aș dori să vă dau un exemplu impresionant despre modul în care suntem conectați cu natura, cu creația. V-am spus că această substanță minunată care face să prospere și să se dezvolte pădurea este clorofila, culoarea verde. Dacă examinaţi o moleculă de clorofilă sub microscop, veți vedea o structură foarte frumoasă. Cea mai bună comparaţie ar fi forma cristalină a unui fulg de zăpadă. O structură geometrică minunată din carbon-hidrogen, carbon-hidrogen aranjat geometric. Există un inel de atomi de azot relativ departe în interior, și chiar în mijloc, destul de ciudat, un singur punct de magneziu, un atom. Acest magneziu, în raport cu masa totală, este la fel de mic ca atunci când am pune pe o masă un bob de sare. Acesta nu-i relevant faţă de întreg. Este foarte puțin. Cu toate acestea, el se află în mijloc. Deci trebuie să aibă vreun sens. Dacă facem un experiment acum, iar clorofila este foarte importantă pentru că, fără clorofilă, noi oamenii nu am fi aici. Toată viața organică a venit prin ea. Aceasta este, ca să spunem așa, foarte aproape de secretul creației, considerat științific. Dacă acum iau acest magneziu din mijloc și îl înlocuiesc cu un atom de fier, atunci nu am schimbat nimic în masa structurii generale. Acest lucru este atât de mic încât nu contează şi este irelevant. Dar de îndată ce pun fierul în locul magneziului, întreaga structură devine roșie și nu mai am clorofilă, am hemoglobină, adică sângele uman. Atât de asemănătoari, atât de înrudiţi, atât de apropiaţi suntem de copaci. Acum vă pot aduce nenumărate exemple din chimie, fizică și biologie. Deci, dacă cineva spune: „Eu trăiesc aici ca unicat, ego-ul meu o face pe grozavul și eu realizez totul” - este o mare greșeală! Poți să faci ce vrei, dar suntem conectați la pământ, suntem un organism noi, oamenii ... și oamenii sunt un organism legat de pământ. Indiferent ce fantezii de putere absolută am şi cât de mare mă dau. Uită-le. Bineînțeles că există. Dar acestea sunt aberații care, desigur, se prăbușesc cândva. Foarte clar din punct de vedere biologic. Deci, e important să știm asta. Teil 03 Aș vrea să arat mai multe paralele între copac și om. Mai întâi o diferenţă importantă. Când văd un copac mic în pădure, sau când plantez unul - am plantat personal mii de copaci - atunci există ceva foarte interesant: un copac care îşi începe viața știe din prima zi ce vrea el pe lumea asta. Pomul o știe pentru tot restul vieţii. Aceasta este cea mai mare diferență față de noi, oamenii, în opinia mea. Deci, un copac știe: Eu trebuie să cresc în sus și să-mi întind braţele, ramurile, coroana şi frunzele încât să mă poată prinde soarele. Astfel îmi pot îndeplini toate sarcinile. Am nevoie de lumina soarelui. Aerul este acolo, apa este acolo, pe astea le am oricum. Asta vor copacii în primul rând. Deci, la începutul vieții se află într-o competiție, deoarece există întotdeauna mulți în pădure. Natura este mereu risipitoare. Există totdeauna multe semințe care cresc. Există acei teoreticieni liberali ai economiei de piață care spun: Concurența reglează totul, pentru că în natură totul este competitiv. Aceasta este o greșeală atât de fatală, încât ne conduce la evoluții eronate în economie. În pădure există o competiție, dar foarte, foarte scurt timp. Doar o scurtă durată. Când copacii au ajuns sus, nimeni nu se mai gândește la extinderea puterii lor. Punctul în care se oprește orice competiţie este momentul când este asigurată viața individuală. Îndată ce un copac a crescut, el este conştient până în adânc: tuturor ne merge mai bine când suntem total fraternizați. Pădurea știe: vor veni furtuni, se apropie seceta, vine fulgerul, vine focul, poate apărea gândacul de coajă. Există atât de multe provocări. Putem să ţinem piept acestor lucruri numai dacă suntem înfrăţiţi. Concurența, iluzia că natura ne trimite în competiție ... dacă cineva spune asta, atunci n-are habar despre viață sau urmăreşte vreun interes – oricum, nu este adevărat. Nu este de susţinut din punct de vedere biologic. Gerhard Wisnewski a spus o propoziție frumoasă: „Viața este organizație”. Așa este. Viața, corpul organic, are nevoie de organizare - în interior, cât și în exterior. Organizarea funcționează numai dacă există un termen limită de informare şi comunicare. În cazul copacilor, dacă există limba copacilor. Următoarea mare greșeală: noi, oamenii, mergem în pădure și adesea spunem: „Mergem în pădure pentru că este așa de liniștit acolo”. Este linişte doar pentru că nu putem înțelege ce se petrece acolo. În pădure se întâmplă mai multe decât între noi, oamenii. Să începem cu creșterea copacului mic. Un copac mic este plantat sau cade ca o sămânță pe pământ și începe să crească. Am auzit că are nevoie de apă și de aer, dar are nevoie şi de aceste oligoelemente de 0,5%. Are nevoie de aceste substanțe de control şi direcţionare. Şi cum le primeşte? Ele sunt blocate în complexul de humus. Un copac este - aceasta este, de asemenea, o concepție greșită dar larg răspândită - o rădăcină nu este un miner. Rădăcina nu poate extrage nimic din pământ - nimic, nimic, nimic, nici un singur atom. Nimic! Rădăcina are nevoie de cineva care primește o comandă şi care sapă în pământ şi duce la rădăcina copacului exact substanţa de care acesta tocmai are nevoie. Are nevoie de cineva care face acest lucru. Acest „cineva” sunt microorganismele. Asta numai aşa, ca să avem o imagine. O medie de zece până la unsprezece milioane de microorganisme trăiesc într-o linguriță de pământ de pădure. Pentru mintea noastră, inimaginabil atât de multe. Microorganismele, care nu fac nimic altceva toată viaţa ... ele știu: astăzi el are nevoie de fier, mâine are nevoie de magneziu pentru că face clorofilă, poimâine calciu, potasiu, mangan, tot felul de lucruri - aceste oligoelemente sunt extrase de către microorganisme din pământ și cărate la vârful celei mai apropiate rădăcini. Acum vă întreb: „Sunt el oare proaste?” Toată viața lucrează ... pentru nimic? Ai face tu asta? Dar, nu-ți face griji. Ei nu fac asta în zadar. Microorganismele sunt recompensate regeşte. Sunt niște drogați care obțin ceva de la copac, care nu se găsește în altă parte; doar aici, în lumea întunecată. Nu există nicăieri. Aici este formula chimică pentru microorganismele care lucrează. Aceasta este C6 - carbon, H12 - hidrogen, 06 - oxigen. Exact ce are copacul acolo sus. Oricine este familiarizat cu chimia ştie: acesta este zahărul. Deci, în fotosinteza pe care o face copacul acolo sus, nu numai că produce celule de lemn, ci produce în paralel şi zahăr, mai ales acum în timpul verii, când soarele străluceşte și sucurile curg. Copacul transportă zahărul în jos la rădăcini și îl distribuie microorganismelor. De fiecare dată când acestea dau ceva, ele primesc o picătură de zahăr pentru asta, și pentru asta lucrează. Aceasta e o simbioză. Aceasta este o mare cooperare. De asemenea, ele știu că un microorganism singur nu va reuși niciodată. Trebuie să lucreze împreună și să comunice. Trebuie să știe de ce are nevoie copacul. Există cercetări excelente în domeniul biologiei. Dacă cineva intră în pădure ... dacă intru în pădure și iau un topor; ceea ce fac de multe ori ca forestier și ... marchez un copac. Spun că acel copac trebuie tăiat, fiind deja prea mare și în cele din urmă se va prăbuși. Apoi, fac o gaură în scoarţă, astfel încât muncitorul forestier să-l găsească şi să îl taie. Această gaură e o rană, iar copacul o simte imediat. Dacă are ceva de genul acesta, se întâmplă ceva foarte ciudat. În câteva minute, în mijlocul verii, în sezonul de creștere - dacă se întâmplă vara - el stopează orice creștere. El primește mesajul: „Iată o rană. E periculos. Deoarece sporii fungici, virușii, bacteriile pot pătrunde, ceea ce poate pune în pericol viața mea prin putregai și astfel de lucruri. Deci se oprește imediat din creştere. Nu mai formează celule, ci utilizează toată puterea pentru a vindeca această rană. E cel mai uimitor lucru. După zece minute, miliarde de organisme din sol știu că există o rană acolo, este nevoie de altceva și aduc alte substanțe din complexul de humus la vârful rădăcinilor. Oameni dragi, cu cât vă uitați mai adânc în natură, cu atât mai mult îngenuncheați înaintea minunilor, a creației vieții. Este un lucru atât de fantastic. Nu există nimic mai fantastic. Dar atât despre comunicare. Teil 04 Sau, dacă este o vară atât de caldă, o furtună trece printr-o vale și apoi un fulger trăsneşte într-un copac - asta este ceva devastator, sunt puteri incredibile. Am trăit asta. Oricât de incredibil sună. Odată m-am aflat sub un astfel de copac când a fost trăsnit și din fericire, am supraviețuit. În acel moment m-am ridicat și am spus: "Dragă Doamne, Tu mai ai ceva de gând cu mine" - căci în mod normal în astfel de cazuri nu supraviețuiești. Trăsnetul crapă şi rupe copacul, iar bucăţi din el zboară în toate direcţiile. Aceasta este o forță elementară. Dacă se întâmplă acest fenomen și te întorci la locul faptei a doua zi, arată ciudat. A doua zi - când puterile sale se termină - circulă mii și mii de gândaci de scoarță în jurul acestui copac muribund. De multe ori m-am întrebat de unde vin.... Nu am văzut niciodată un astfel de gândac de scoarță acolo. Când un copac este slab și bolnav, atunci ei apar acolo. Ei sunt poliția de sănătate a pădurii şi au sarcina de a înlătura pacientul, să nu se răspândească nimic. Ei sunt acolo a doua zi și sfredelesc în copac, căci fiecare copac are un sistem de apărare incredibil. Primii care pătrund în lemn se trezesc cu fața umplută de rășină și se sufocă. Acesta este modul în care natura menține echilibrul ecologic. Dar ei știu: copacul este slăbit, nu mai poate. Noi sacrificăm primele câteva mii dintre noi, iar ceilalți se pot înmulţi și apoi avem un milion mai mulţi ca rezultat. Așa funcționează. Imediat ce gândacul de scoarță atacă primul copac din pădure, se întâmplă ceva palpitant. Toţi copacii din jur primesc mesajul: „Aici există un atac din partea gândacilor de scoarță“ - și, deși – chipurile - sunt concurenţi, chiar dacă se presupune că merg dând din coate prin viață, (la fel cum o facem noi în economie), copacii din jur se opresc imediat din creștere. Ei nu spun: "Ura, unul s-a dus, acum avem mai mult spațiu." Ei încetează atunci să crească, opresc competiția și produc în comun exclusiv substanţă de apărare împotriva gândacului de scoarță. Incredibil! Când pe munte, primul copac anunță: "Nu mai am apă, mă usuc" - asta este foarte periculos. Când observă că rezervele de apă îi scad, anunţă restul copacilor din jur, iar întregul colectiv de copaci de pe versant ia hotărârea: „Acum reducem creşterea cu 20, 25 sau 30% și facem ca diferenţa să fie mai mică". Există şi monitorizare: ei se observă reciproc, iar dacă în următoarea zi raportează încă zece copaci: „Acum există acest pericol şi la noi“, poate avea loc în continuare o scădere în creștere până la stagnarea totală. Există cu siguranță copaci care se află într-un loc mai umed și ar putea fi în situația de a spune: acum pot profita de situaţie, pot să-i depăşesc pe ceilalţi - dar nu o fac. Ei se străduiesc să rezolve situaţia împreună cu ceilalţi. Acest comportament se auto-explică. Nu e nevoie să filosofez pe această temă. Trebuie doar să observi. Vă spun, e minunat! Există încă un aspect interesant, ca apoi să pot răspunde la întrebarea dorită de Ivo. Eu vin din cercetarea în domeniul lemnului: sunt antreprenor, am lucrat în mai mult de 1000 de proiecte de construcție a lemnului, în mai mult de 30 de țări în ultimii zece ani. Mă simt acasă în lumea tehnologiei, dar oricum, "ce se întâmplă în spatele acestora" mă interesează mult. Întotdeauna m-am întrebat, această celulă a unui copac - este un astfel de miracol comunicarea, limbajul copacilor. Presupun că nu știți. Trebuie să vă spun în prealabil cum funcționează această comunicare în caz de secetă sau altele. Probabil că nu știți cum comunică între ei: ei bine, pe internet, evident. [Audiența râde]. Da, da, râdeţi, dar internetul este o invenţie a pădurii. Fiecare copac are în subteran niște tulpini fungice și se estimează că fiecare copac are aproximativ 30, 40, 50 de kilometri din cel mai mic miceliu fungic de sisteme de ciuperci fungice. În subsolul forestier se află o reţea ultra-întrețesută de fire subțiri de ciuperci, pentru noi invizibile. Așa cum corpul nostru poate trimite impulsuri electrice prin sistemul nervos, copacii pot trimite impulsuri biochimice de la copac la copac, de-a lungul firelor fungice. Exact același sistem. Nu funcționează la fel de rapid ca cel electric, dar dacă durează câteva minute în loc de milisecunde, asta nu contează în pădure. E destul de rapid. Acesta este internetul pădurii. Așa comunică copacii între ei. Deci, ei comunică într-adevăr biochimic prin sistemul fungic. Ciupercile pe care le culegem să le mâncăm sunt doar o mică apariție a acestei lumi uriașe de ciuperci subterane. Copacii mai comunică şi prin moleculele olfactive. Ei le emit şi vântul le transportă la următorul copac sau animal, care preia informaţia. Și prin moleculele olfactive, ei vorbesc, de asemenea, cu alte animale sălbatice. Când vine gândacul de scoarță, ei trimit imediat molecule olfactive la toate păsările cărora le-ar plăcea să mănânce gândaci de scoarță, pentru ca păsările să conștientizeze: "Aici gândacii de scoarță sunt la grămadă, nu trebuie să te strofoci, îți poți umple burta". Iar eu, copacul, sunt liber de gândaci de scoarță. Aceasta se numește echilibru ecologic. Ei bine, vedeţi, (... desigur, aș putea să vorbesc așa până noaptea târziu, mă voi opri acum). Dar vreau să vă arăt: Natura este așa de minunată. Nu trebuie să schimbăm nimic. Dimpotrivă, trebuie doar să încercăm să menţinem aceste sisteme minunate, atunci totul rămâne cum trebuie. Nu trebuie să intervenim ca şi Creatorul, căci nu suntem aşa ceva. Nu suntem conducătorii naturii. Suntem beneficiarii care au voie să recolteze și să o păstreze. Asta suntem de fapt. Deci, atât despre limba copacilor. Am scris o carte întreagă despre aceasta. Puteți citi totul despre funcționalitatea lor. O găsiți la masa de cărți și se numește: „Limbajul secret al copacilor”. Dar analogiile cu viața umană sunt fantastice. Am colaborat și cu oameni de știință pe această temă. Întotdeauna mi-am pus întrebarea care m-a fascinat atât de tare: „O celulă dintr-un arbore este incredibil de asemănătoare cu celula noastre umană. De ce celula din corpul nostru, în cel mai bun caz funcționează 100 de ani și apoi gata, se stinge?" Doar eu știu că există copaci care sunt vechi de mii de ani. Cel mai vechi copac cunoscut științei este de 9.600 de ani. Ce înțelepciune a înfăptuit aceste creaturi, permițând celulelor din aceeași substanță de bază să funcționeze milenii? Imaginați-vă că astăzi am putea să elucidăm misterul și apoi să preparăm un cazan mare din elixirul miraculos și fiecare să ia cu el acasă o porţie. Cu aceasta să te ungi pe faţă şi mâine te uiți în oglindă și vezi că arăţi de 17 ani. Mă îndoiesc că ar fi bine pentru psihicul nostru. Dar cel puțin ar fi fascinant. Dar vedeți, există o masă incredibilă de înțelepciune, cunoștințe și experiență în pădure care pot folosi oamenilor. Există atât de mult acolo. Bineînțeles, aceasta este doar o mică filozofie introductivă. În cele din urmă, vreau să fiu cât mai concret posibil și nu doar să rămân teoretic, pentru că toate acestea au mult de-a face cu viața noastră, cu viața mea, cu viața lor, cu viața copiilor și descendenților noștri. Are mult de-a face cu noi. Viața, devenirea, venirea și plecarea copacilor. Asta are enorm de mult de-a face cu noi. Pentru că noi, oamenii, așa cum am auzit foarte bine astăzi, am ajuns în multe zone la impas. Aceste încercări de a câștiga putere sunt în cele din urmă un act disperat. Deci, sunt plin de milă pentru oamenii care își dedică viața în astfel de lucruri, este o acțiune disperată. Când mă uit în economie ca antreprenor, nu pot decât să dau din cap. După cum ați auzit, prima mea profesie, prima mea calificare a fost cea de silvicultor. Și am spus mereu: "aceasta este profesia mea de vis, de a fi silvicultor". Apoi am avut norocul să fiu cel mai tânăr silvicultor forestier din Austria. La puțin peste 20 de ani am fost deja pădurar. Nu exista aşa ceva pe-atunci. Dar a fost o coincidență care nu avea nimic de-a face cu capacitatea mea, ci cu circumstanțe foarte diferite. Prin coincidenţă eram de vârsta respectivă când am început ca silvicultor. Pentru prima dată nu a candidat altcineva pentru resortul respectiv, deşi de obicei era mare bătaie pe un astfel de post în Munții Karwendel din Tirol. Iar motivul pentru care nu au găsit pe nimeni la acea dată era: casa silvică se afla la 80 km distanță de biroul municipal, iarna era înzăpezire timp de câteva săptămâni. Nu existau bariere opritoare de avalanșă. Când a venit avalanșa, ei au închis pur și simplu valea pentru circulaţie și apoi a trebuit să exişti de unul singur. Eu am fost foarte norocos - noi, eu cu soția mea, suntem împreună de aproape 40 de ani - și am fost foarte norocos că soția mea, într-un moment de tandreţe (tinerele doamne ar trebui să fie foarte atente acum, trebuie să fiţi foarte prudente în astfel de cazuri) - mi-a spus: "Te urmez oriunde". Imaginează-ți. Imediat ce a spus-o, am auzit că există un post de silvicultor pentru care nu pot găsi un nebun care să se ducă acolo. Am solicitat postul şi am fost transferat acolo. Apoi amândoi am stat ca și cuplu tânăr în fața casei silvice, în mijlocul pădurii, și nu aveam nici electricitate. A fost o situație de auto-administrare, a fost minunat. Pentru mine a fost un vis, pentru că am fost în pădure toată ziua și am reușit să mă realizez, departe de birocrație. În timpul iernii se întuneca repede, noi primeam câte un copil în fiecare an - a fost o vreme minunată. În silvicultură, pe lângă lucruri vesele am avut şi experiențe foarte profunde. Eram un tehnician tânăr, un inginer, și foarte convins de tehnologie. Vedeam cum unii muncitori forestieri erau uciși de vechile metode medievale la locul de muncă. Am văzut accidente la locul de muncă în timp ce au târât lemnul de pe munte cu o sanie. Era foarte greu și anevoios. Apoi au apărut mașinile - o adevărată ușurare. La început am considerat aceste mașini o binecuvântare. Eu am încercat să introduc tehnologia acolo. Introducerea tehnologiei a fost adesea marcată de experienţe deosebite. De exemplu, într-o zi doi bărbați au venit la mine și au spus: "Suntem doi producători de viori și am auzit că în văile înalte din Karwendel, în evul mediu, marii maeștrii constructori de viori și-au găsit aici lemnul". Aş fi dispus să caut acești copaci împreună cu ei? Atunci m-am gândit: "Ei bine, sună interesant, știu despre asta doar din auzite” - şi m-am dus cu ei ca să văd care-i treaba. Când ne-am urcat într-o astfel de vale, mi-au explicat că un copac din care se fac viori trebuie să fie crescut foarte liniștit, foarte fin și de aceea în munți. Cei mai buni copaci au mutații genetice, nu au fibra atât de dreaptă, ci ondulată. Sunt extrem de greu și rar de găsit. "Ei bine", mi-am zis, "să vedem ce iese". Au început să ciocăne și să asculte copacii în pădure. Pentru mine a fost de fiecare dată același sunet, toc-toc. Nu am remarcat nicio diferenţă. La un moment dat m-am plictisit. Am plecat în altă parte. Când m-am întors după câteva ore, cei doi erau foarte entuziasmați: "Am găsit un copac care pare să se potrivească". Am spus: "Ei bine, o să mă uit la el". Am coborât la şosea unde era parcat bătrânul meu Volkswagen-broască, am luat din portbagaj drujba, un topor şi pene de oţel, m-am întors şi am tăiat copacul. Stocul din care făcea parte fiind foarte vechi, era deja aproape de a se prăbuși. A trebuit oricum să recoltez ceva acolo în perimetru, deci a picat la fix. Am tăiat o crestătură, am bătut penele, apoi a venit clipa în care coroana începu să tremure. Copacul s-a înclinat, căci în cele din urmă este susţinut doar de o astfel de pană peste care cade ... Și a căzut. Pentru o clipă, atunci când tu, ca persoană mică, cu o drujbă zgomotoasă culci un astfel de lucru viu la pământ, acesta este pentru mine totdeauna un moment de reculegere. Am fost foarte calm, mi-am șters sudoarea de pe frunte și m-am uitat: Uau. Cei doi au venit imediat, au îngenuncheat, s-au uitat la tăietură, la inelele anuale ale copacului, care acum erau la vedere şi le-au studiat. Deoarece, inelele anuale ale copacului sunt jurnalul său. El își scrie acolo toată viața. Acolo poți vedea prin ce a trecut. De exemplu, acolo vezi când el, copacul mic, nu a primit lumină suficientă, pentru că tatăl a fost prea puternic și nu a lăsat băiatul să crească. Deci ... coroanele. Atunci cei mici vegetează doar și nu au nicio șansă să crească. De aceea e atât de important ca bătrânii copaci să dispară din pădure la timp. Numai atunci când copacul veteran dispare, copacii tineri au o șansă - acesta este un proces natural. Sau dacă există foamete, secetă, când solul începe să alunece - toate acestea se pot vedea în inele. El trebuie să construiască lemn de reacție, trebuie să se sprijine pe el însuși etc. Toate aceste procese sunt rele pentru că ele crează tensiune în lemn. Arborele nostru nu avea nimic din toate astea - era perfect! Iar fibra era atât de ondulată – nu-mi venea să cred: "Cum pot ei să audă asta"? Dar așa a fost. S-au uitat la lemn, erau nespus de fericiți. Deci le-am vândut o bucată de lemn. S-au întors acasă foarte bucuroşi, iar eu am uitat de ei. Treaba mea a fost să vând lemnul în cantităţi de zeci de mii de metri cubi industriei mari. Și nu bucăţele. Pentru mine a fost doar un hobby. Teil 05 Un an mai târziu bate din nou cineva la ușă ... cele două chipuri stau din nou în fața ușii mele. I-am recunoscut și le-am spus: "Dacă doriți să căutați din nou anul acesta lemn pentru viori, mergeți singuri, eu vin mai târziu..." - "Nu" - au spus ei. "Nu căutăm lemn, am venit să vă mulțumim, pentru că trunchiul a fost perfect. În mod normal ”- mi-au explicat –„ lemnul trebuie păstrat timp de zece ani până când se pot construi viori din el". Dar au reieşit atât de multe bucăţi brute, încât au construit deja o vioară dintr-o bucată. A ieşit atât de minunată - nu le-a venit să creadă. Am fost un pic suprasolicitat, pentru că m-am gândit (atunci nu exista încă e-mail sau fax) - şi am zis: "Aţi fi putut scrie o carte poștală și nu ar fi trebuit să veniți până aici." Atunci au spus: "Nu, nu. Am decis, drept mulţumire, să dăm un concert pentru voi." Au luat două viori din mașină. Eu am fugit în casă şi mi-am adus soția, copiii și câinele, apoi cei doi au început să cânte. M-am gândit: "Uau - eram întotdeauna singur în pădure. Vara, iarna auzi acolo atât de multe voci. În pădure este în fiecare zi altfel. Dar mereu se modifică umiditatea, vântul, ploaia, zăpada, înghețul, dezghețul - este întotdeauna altfel! M-am gândit în sinea mea: "Această voce din copacul pe care eu însumi l-am tăiat - nu m-aș fi gândit niciodată". Au cântat în mijlocul pădurii - și m-am gândit: "este o altă lume". Apoi i-am invitat la o gustare. Mi-au explicat: "O vioară nu este altceva decât o jumătate de kilogram de lemn – dar adus în cea mai bună formă. Cu toată dragostea, cu toată experiența, cu toată știinţa pe care oamenii au adunat-o de-a lungul secolelor ". M-am gândit: „Dacă n-ar fi venit aceştia doi, aş fi livrat acest copac minunat - într-o fabrică mare de cherestea. Acolo l-ar fi tăiat în scânduri puse apoi undeva la vânzare“. Nicio creare de valori, nicio apreciere! Le-am spus asta şi ei au râs, spunând: "Da, crearea de valori în branşa noastră este enormă!" Dacă luați în considerare: o vioară de Stradivari sau Guarneri, marii maeștri - valorează de o sută de ori greutatea proprie în aur, raportat la jumătatea de kilogram de lemn. M-am gândit: "Pentru numele lui Dumnezeu - eu trimit copacii în fabrica de PAL, ei fac deșeuri periculoase din copaci!" Eu m-am gândit că trăiesc în vremurile moderne, unde totul s-a îmbunătățit. Am început să mă-ndoiesc de ceea ce fac. Ei bine, apoi a mai fost și bunicul în familia noastră, un tâmplar de 80 de ani. După cinci ani, Florian, fiul meu, a început școala. Deși cu câțiva ani în urmă ar fi fost de neconceput pentru mine ... am renunțat la postul meu sigur de angajat la stat și m-am hotărât împreună cu bunicul: Noi doi – el, având peste 80 de ani, iar eu de 26 sau 27 ani - noi doi înfiinţăm o firmă. Vreau să descopăr secretul copacilor. În inima mea e chemarea: trebuie să mă întorc la natură! I-am urmat acestei chemări a inimii împotriva raţiunii omenești. Nu a fost chiar amuzant. Dacă eşti un tată cu copii mici și responsabil să-ţi hrăneşti familia, îţi spui: "Încep ceva aproape imposibil, fără vreun plan de afaceri, chiar nimic. Doar pe bunicul ca şi consultant de afaceri. Bunicul a spus: "Fii atent, dacă vom lucra noi doi împreună, trebuie să folosim lemnul în cea mai bună formă a sa.“ Iar eu m-am gândit: „Da, da, în cea mai bună formă, clar, trebuie să luăm un copac bun." " Nu, nu", a spus el, "trebuie să recoltăm lemnul pe lună plină, la momentul potrivit". Nu mă simțeam bine cu ideea asta. Pentru că eu am studiat silvicultura, nu el. În facultate nu mi s-a spus că ar fi relevant aşa ceva. Eu am avut noroc, iar bunicul, ghinion. Am reușit să fac pregătirea pe care am vrut-o. El a fost orfan de la 7 ani. După încheierea primului război mondial, el a învățat cu chiu şi vai profesia de tâmplar. Apoi s-a regăsit în Rusia pe frontul de est. Asta a fost viața lui, nimic cu pregătire profesională. Anul trecut în Crimeea am vizitat locurile unde a fost el, unde toți tovarășii săi au fost uciși. Groaznic! Ce noroc avem să trăim într-o astfel de pace! În acel moment eram puțin arogant și m-am gândit: "Bunicul și lemnul de lună plină. Las-o baltă, ezoterism, asta nu funcționează ". El a fost încăpățânat și a persistat până când m-a forțat să-mi recoltez primul lot de lemne pe lună plină. Iarna, în ianuarie, în zăpadă adâncă am tăiat copacii. Am fost de față, am scris "T" pentru Thoma pe fiecare copac, ca să ajungă la făbricuţa noastră şi nu în altă parte. Construisem deja o făbricuţă. - La lună nouă am spus: "Gata. Cei câţiva sute de metri cubi pe care i-am recoltat rămân stocaţi sus pe pășune. Acum luna se întoarce". Bunicul a spus: "Nu ai voie să mai faci nimic". Câţiva tăietori de lemn au spus: "Da, da, bătrânii au dreptate. Ceva este în asta". Ceilalți au zâmbit. Am făcut așa. În primăvară, în mai, lemnul se afla încă pe pășune. L-am verificat. Tăietorii de lemn au continuat să lucreze după ce eu mă oprisem. Lemnul l-a primit apoi un gater învecinat. L-a păstrat tot pe pășune, 50 m lângă lemnul nostru. În primăvară, gândacul de coajă a venit și a zburat fără excepție în lemnul vecinului. Al meu a fost cruțat. Am stat pe pășune și am crezut: "Sunt o persoană cu gândire clară, iar gândacul nu are placebo. Gândacul ar fi trebuit să atace ambele stive aflate acolo ". Dar n-a făcut-o. M-am gândit: "Bunicule, tu știi lucruri despre care eu nu am idee". Am devenit umil și i-am spus: "Bunicule, n-aș fi crezut asta". El a spus: "Te vei mira ce se întâmplă cu ciuperca de mucegai. Ea nu pătrunde în lemnul ăsta". Am ajuns la concluzia că acest lemn în construcție va dura zeci și sute de ani și nu va avea nevoie de nicio picătură de conservant toxic pentru lemn, dacă se lucrează în acest fel. Abia apoi am realizat ce comoară mi-a dat bătrânul. Mi-am dat seama: bineînţeles că nu există niciun interes din partea şcolilor să-i învețe pe tinerii tehnicieni aşa ceva, ca industria chimică să-şi piardă afacerile. În fiecare sală de curs erau exact donațiile industriei, ca teoria acesteia să fie predată. Uau! Teil 06 Apoi am început să notez lucrurile astea și să le scriu, căci am spus: "Pentru copii. Copiii mici vor fi mari cândva, poate că îi va interesa într-o bună zi". Și am scris un jurnal. Într-o zi a venit un dulgher la mine. Voia să cumpere o podea. Nu o casă la acea vreme, ci o mică podea. Am intrat în conversație și am atins şi tema "lemnului de lună". Apoi i-am explicat și i-am povestit cum vă povestesc şi vouă acum. Mi-am răsfoit notiţele, dorind să-i arăt exact de unde provenea lemnul pentru podeaua sa. El se uită, ascultă atent și spune: "Domnule Thoma, trebuie să scrieți o carte. Acest lucru este foarte interesant." Am râs și am zis:" Eu sunt un cap de lemn. Nu pot scrie o carte". El zise: "În cele din urmă ați scris deja o carte. Manuscrisul, doar zace chiar aici. Eu spun: “ Acesta nu este un manuscris, ci jurnalul meu pentru copii, nu pentru o carte. El răspunde: “Trebuie doar să formulaţi totul astfel ca textul să poată fi citit cursiv - atunci aveți o carte minunat de interesantă ". M-am gândit în sinea mea: „Da, poate că nu-i o idee rea, şi eu am primit informaţiile de asemenea cadou de la bunicul.“ Am luat în considerare acest lucru și am zis: „Ei bine, de ce nu? O să mă gândesc." Câteva zile mai târziu am trecut pe la contabilul meu pentru a rezolva unele probleme contabile și, după ce am terminat, am stat la o cafea și el a întrebat: "Cum îţi mai merge?" Am zis: "Tu, este amuzant - acum cred că voi scrie o carte." El râde şi spune:" Ce fel de carte vrei să scrii?" I-am povestit care-i chestia, el ascultă în tăcere și spune: "Fii atent, îţi spun ceva: te-am însoțit în cei mai dificili ani de întemeiere a firmei. Nu mulți tineri antreprenori supravieţuiesc unui astfel de risc. Ești norocos că ai cunoștințe atât de speciale de la bunicul. Aceste cunoştinţe pe care le aveţi sunt un mare avantaj... Trebuie să-l protejezi, să-l aperi, să-l închizi într-un seif, nu să-l publici într-o carte. Vrei să scrii o carte ca toată lumea să te imite? Ești nebun? " M-am gândit în sinea mea: "Are dreptate." Ce ar trebui deci să fac acum? Am fost complet nesigur și m-am dus acasă. M-am gândit: "Ce ar trebui să fac?" Dacă nu mai ştiţi încotro, dragilor, vă rog, vă rog, vă rog, dacă nu mai puteți continua, intrați în tăcere! Nu contează dacă aveți acces la o rugăciune sau dacă nu aveți acces - nu contează. Dar du-te în tăcere. Şi eu am facut asta. Am vorbit cu soția mea și m-am gândit la asta. Și când stai sub un copac, m-am gândit: "Ce faci tu, copacule, de ai aşa un succes?” - m-am gândit: Da, asta e! "Știţi care copac are cel mai mare succes? Acesta este cel care dă şi altora cea mai mare parte din cunoștințele sale, din cele mai mari comori ale sale! Iar cel care pierde este cel care își adună comorile. Întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna, mereu! Îți amintești povestea cu zahărul? Zahărul este aurul pădurii, cu zahăr poţi obține totul în lumea plantelor. Totul - tot subsolul funcționează pentru tine, dacă ai zahăr. Iar copacului care dă cel mai mult, care dă şi dă – acela primeşte înapoi cel mai mult. E adevărat: mai târziu, când fiica mea a început să studieze administrarea afacerilor, am studiat şi eu alături de ea la fără frecvenţă economia. Aici am învăţat exact contrariul. Înveţi tot soiul de chestii care sunt exact opusul. Dar la vremea aceea râdeam doar de ei pentru că deja știam mai bine care-i treaba. Pe scurt - m-am decis sa scriu cartea, pentru că m-am gandit: "Hei, şi? Ce ar trebui să strâng şi să ascund acum? Cunoaștinţele mi le-a dat bunicul - le dau mai departe." Dacă n-aș fi făcut asta, atunci n-aș fi aici. Nu aș fi aici. Nu aveți idee despre ce s-a întâmplat. Primul lucru a fost: cartea s-a publicat, a fost doar o carte de amator. N-aveam de fapt idee despre cum se scrie o carte, pe bune. Broșura a ieșit și a fost un bestseller, din start am vândut primele 100.000 de exemplare. Un număr incredibil, de necrezut. Am primit o avalanșă de adrese, de ecouri de la pădurari, agenți din industria lemnului, tâmplari, dulgheri, care au scris: „Suntem atât de fericiţi că cineva răspândeşte această experiență, iar acum vă vom destăinui ceea ce am experimentat noi." Am primit o bibliotecă de cunoștințe pe care nu o poți cumpăra nicăieri în lume. A fost prima mulțumire. Incredibil. În paralel, am fost atacat la modul cel mai dur. A venit industria chimică și marea industrie de plăci aglomerate și a spus: "Lemn de lună - dacă vindeți cinci mii de cărți, nu ne interesează. Când vindeți o sută de mii de cărți, clienții încep să pună întrebări. Asta nu ne convine. Atunci au comandat şi publicat studii care să arate că lemnul de lună este o prostie. Asta-i tare! Dacă vrei să supravieţuieşti cu o afacere și există un studiu oficial că eşti un falsificator care vrea să înșele oamenii - trebuie să rezişti mai întâi la asta. A fost un test amar, dar știi, dacă ai supraviețuit unui examen, acesta a fost bun. Știi cum am supraviețuit? A fost ciudat. După multe scrisori pozitive, a sosit o cerere a unei delegații din Japonia. M-am gândit în sinea mea: "Cunosc Japonia doar din lecțiile de geografie, dar poftim, să vină dacă vor." Atunci japonezii au venit. Şef al delegației era un călugăr budist, un om mic de statură, înfășurat într-o pânză de culoare portocalie. Aveau avut translatori cu ei în delegaţie și erau foarte bine pregătiți. Au pus multe întrebări despre ceea ce facem. La un moment dat am spus: „Vă rog, acum trebuie să întreb şi eu: de ce aţi venit la noi?“ Omul mi-a spus că el este capul unei mănăstiri care este cea mai veche construcţie de lemn de pe pământ. Este o construcție de lemn de 1650 de ani, pagode cu patru și cinci etaje și astfel de clădiri. Iar în mănăstire există înregistrări precise despre lemnul folosit - vremea la care a fost recoltat, cum a fost uscat și tratat. Asta se potrivește 100% cu ceea ce am descris eu în carte. Ei au fost atât de surprinşi că în Europa cineva scrie despre aşa ceva și au decis că vor să vadă aceste persoane. Mie mi-a picat faţa. Am şezut acolo și am spus: „Singurul lucru pe care îl pot spune cu siguranţă: bunicul n-a fost niciodată în Japonia.“ [Publicul râde] Da, da - dar ce sună atât de amuzant - în țara mea de origine, Austria, am fost exclus categoric de la toate comenzile publice. N-am avut nicio şansă de a obţine vreo comandă. La plecare, călugărul îmi spune: „Ceea ce faci este bine“. L-am întrebat: „De ce?“ El a spus: „Pentru că voi lucraţi astfel încât nu lăsaţi nicio urmă pe pământ. „Asta m-a atins într-adevăr, pentru că ăsta a fost ţelul nostru de bază, a procesa o casă care să ţină şi pentru generațiile viitoare. Deci: Este complet fără deșeuri, fără reziduuri şi complet lipsit de substanțe chimice care emană substanţe toxice. Cleiurile folosite în industria lemnului sunt toate extrem de otrăvitoare. Aşa ceva trebuie să dispară. Am înlocuit totul cu îmbinări mecanice din lemn. Am suferit atât de mult că această lucrare, care ne-a adus în pragul falimentului, nu este apreciată. Apoi vin japonezii şi onorează lucrarea. Asta mi-a picat bine la suflet. Apoi călugărul mi-a spus: "Din cauza asta te voi susţine". În mine s-a trezit din nou Toma necredinciosul şi m-am gândit: "E foarte frumos” ... i-am multumit şi m-am gândit: ”nu mă va susține deloc, pentru că nu-l voi mai vedea niciodată." Bineînțeles, n-am rostit asta. Două săptămâni mai târziu primesc un telefon de la un editor din Tokyo - nu că ar vrea, ci că trebuie să-mi traducă cartea în Japonia și să o scoată pe piață și dacă sunt gata şi de acord pentru asta. Bineînțeles că am fost de acord. Traducerea japoneză a fost prima din cărțile mele traduse. Doi ani mai târziu aveam mai multe case construite în îndepărtata Japonie decât în Austria mea natală. Toți clienții japonezi, fără excepție, au plătit înainte de a pune mâna pe prima scândură, au plătit sută la sută din bani în avans şi pe încredere și nu au negociat deloc cu privire la reducerea preţului. A fost incredibil pentru noi. Cu acest imbold născut din dăruire am reușit să dezvoltăm întreaga afacere și am construit centrul meu de cercetare. Apoi am știut, am simţit pe propria piele, că acum Toma necredinciosul a fost convertit, acum am știut: funcționează! Creația funcționează atunci când faci o igienă a sufletului. Dacă reuşeşti să laşi tot gunoiul ăsta pe dinafară. Și dacă te întorci acolo unde are loc viața. Asta merge. Acolo eşti purtat. Ştiu atât de puțin, Ivo, din viața ta. Dar dacă mă uit la ceea ce este aici, nici tu nu ai îndrăznit să visezi la început. Tu vei fi purtat. Dar trebuie să ai curajul să faci pasul și să spui: "Bine, mă introduc". Atunci vei fi purtat. Da - lemn de lună! Dar abia atunci a început stresul. Atunci am conştientizat ... că aceste atacuri au fost extrem de valoroase pentru mine! I-am iertat pe toți atacatorii, din inimă, și le sunt recunoscător astăzi. Ei sunt doar instrumente, fără să fie conştienţi de asta. Căci ei m-au învățat că știința și cunoștințele vechi trebuie să fie aduse împreună. Că nu există nicio opoziție, că este vorba despre a lăsa natura să vină în viață. Și nu să spunem: "Eu sunt la capitolul natură", sau "Sunt la capitolul ... cutare". Asta nu există! Suntem o unitate! Mi-am dat seama: trebuie să facem cercetări, cercetări, cercetări, cercetări! Apoi am spus: Afară cu toată chimia! Am dezvoltat apoi primii pereți din lemn masiv conectați mecanic. Am făcut primele teste de protecție împotriva incendiilor. La începutul anilor 1990 au existat cele mai bune și mai durabile construcții din lemn din lume - acestea puteau rezista flăcărilor de testare timp de 30 de minute în laboratoare - au primit certificate F 30 (= clasificare). Dar pereții și tavanele noastre groase - la primul test de foc în laborator, după două ore combustibilul din arzător s-a terminat. Apoi au trebuit să repete experimentul și am obținut F 180, primii din lume - am obținut trei ore certificate de rezistenţă şi siguranță la incendiu. După trei ore totul este deja evacuat! Nu puteți face asta cu beton armat. Dacă arde cu 1000 de grade - după o jumătate de oră până la o oră, fierul din betonul armat se decăleşte și construcţia se prăbușește. Am realizat asta cu lemn! Teil 07 Apoi am văzut în anii '90, și mai ales după sfârșitul mileniului - a venit această campanie de materiale de izolare. Aceasta este totdeauna același truc! Scopul e, desigur, nobil şi corect! Ar fi bineînțeles foarte bine dacă nu ar trebui să furăm ţiţei peste tot în lume, să-l cărăm prin întreaga lume cu transporturi periculoase ca să-l ardem în casele noastre pentru a ne încălzi. Acesta este prea prețios. Dar e o nebunie să le explici oamenilor să-şi izoleze casele cu polistiren toxic, sub care pereţii mucegăiesc şi această murdărie nimeni nu o mai poate elimina, iar toate astea să se facă pentru a economisi energie! Aceasta este o nebunie! Întotdeauna am spus, deşi am fost singurii: nu publicăm niciodată – niciodată! Construiesc mai întâi, pentru că atunci nimeni nu poate spune: "Nu este posibil!" Ulterior vorbiți despre asta. Avem, deşi suntem outsideri, colaborări mari: – ETH Zurich [Institutul Federal de Tehnologie din Zurich], tocmai cu universitățile elvețiene am lucrat mereu cu succes adevărat, (aici există ceva mai multă independență ca în alte părţi, asta trebuie spus) – am construit primele case care sunt cu energie independentă! Construiesc, pentru fiecare dintre cei care doresc asta, o casă care se încălzește și se răcește – tot anul! Niciodată nu-i mai rece decât 18 grade și niciodată mai caldă decât 24! Fără a fi nevoie de o sobă! Doar cu soarele care strălucește pe acoperiș și cu capacitatea de înmagazinare a lemnului gros. Lemnul poate înmagazina căldură timp de peste o lună! Noi am dezvoltat asta! Aceasta este ceea ce oferă natura! Asta funcționează! La fel cum Barbara [vorbitoarea anterioară] spune: "Nu am nevoie de Ritalin - o pot rezolva altfel". Doamnelor și domnilor - Nu am nevoie de izolare termică! Nu am nicio problemă că avem o criză energetică. Nu avem o criză energetică. Nu, deloc! Avem concepte greșite! Asta-i tot! În viața mea am putut construi cinci fabrici! Îmi amintesc: când am construit prima fabrică, m-am gândit în sinea mea: Acum trebuie să o facem atât de mare, pentru că vom construi hoteluri ... La început am construit case, au urmat apoi „clădiri cu patru etaje“, atunci am avut în Hamburg prima casă din centrul orașului, de categoria a cincea, construită numai din lemn – numai din lemn. Am adus toate certificatele de siguranță la incendiu - avem cele mai silențioase hoteluri de lemn din lume. Apoi am primit minunatul mandat de a construi o universitate la Moscova ... am făcut lucruri extraordinare. Apoi totul a devenit mai mare. M-am gândit: "Cum este asta acum? Acum avem nevoie de hale mari, săli mari – mult mai mari decât aici – și acolo sunt mașini mari înăuntru – trebuie să mă conectez acum şi eu la rețeaua de energie nucleară? Așadar, ajung totuşi la sfârșitul independenței ". Cea mai mare fabrică, unde construim cele mai multe case – este la nord de Basel în Germania – deci în Freiburg / Lahr în Pădurea Neagră. Totul se face cu energie solară! Cu soarele strălucind pe acoperiș! Totul funcționează, toate mașinile rulează! Totul! Fiecare casă care provine dintr-o astfel de fabrică poate – dacă trebuie să fie mutată – să fie dezmembrată ... casele acestea ţin 500 de ani, rezistă așa de mult ... Și dacă trebuie să dispară, nimic nu va fi aruncat – totul devine din nou o casă! Puteți deșuruba pereții – aceştia se întorc înapoi în fabrică, robotul găureşte diblurile care țin totul împreună – ia scândură cu scândură – construiește următoarea deasupra. Nu există nicio criză de materii prime, doamnelor și domnilor! E atât de scandalos pentru mine – SCANDALOS – când se crează panică, pentru că se pare că pe pământ există un deficit! Acesta este cel mai rău truc! Pământul – pământul, creația – creația lui Dumnezeu este un loc de abundență și bucurie! Ieșiți primăvara și priviți un cireș. Cireșul are sarcina să facă (să zicem) 1000 de cireșe. Dacă ar fi fost la McKinsey [consultant de afaceri] și ar fi învățat acolo, atunci ar fi produs exact 1020 de flori. Pentru că orice altceva este risipă. Dar are 100.000 de flori dacă vrea să aibă 1.000 de cireșe. Sau chiar mai multe! Are o abundenţă! Pentru toți suficient! Așa funcționează! Acum vă spun ceva. Ni s-a spus, de exemplu: "Da, acum avem prea puțin lemn sau prea puțin mangan sau prea puține pământuri rare, pentru că toată lumea vrea să aibă un telefon mobil". Să plecăm de la pădure la alt exemplu. Știţi care e treaba cu deșeurile electronice! Știţi ce facem cu ele? Într-o tonă de deșeuri electronice, proporția în greutate a pământurilor rare este de aproximativ zece ori mai mare decât cea din minereul din Congo, unde este scos din materia primă. Dar nu refolosim nimic! Aruncăm deșeurile electronice undeva în Rotterdam sau Bremerhaven pe un vapor mărfar vechi şi îl expediem spre coasta Africii de Vest sau oriunde oamenii sunt fără apărare și aruncăm toate deșeurile astea toxice într-o grămadă. Cei mai săraci dintre săraci mai pot scoate eventual un cablu de cupru din grămada asta, dar în rest totul a dispărut! Am ajuns la înfundătura unei economii a risipei și a unicei întrebuințări. În studiile mele de economie am învățat: "Când începeți un produs nou, trebuie să faceți o cercetare de piață chiar la început – în primul rând." Să spunem că fac un aparat de bărbierit. Vreau să-mi părăsesc acum conștient branşa proprie. Deci, trebuie să fac o cercetare de piață despre cine cumpără acest aparat de bărbierit – cine îl va cumpăra? Și cum stau lucrurile când e vorba de conștiința cumpărătorului? Când ar trebui să se strice aparatul de bărbierit cel mai devreme ca să cumpere unul nou fără a fi ofensat? Atunci, în cazul aparatului de bărbierit ajungi la concluzia că dacă se defectează după doi ani, clientul nu mai cumpără marca respectivă – dacă se defectează după cinci ani, o cumpără din nou. Apoi trebuie să puneţi tehnicienii să construiască aparatul de bărbierit astfel încât să se strice după cinci ani. Aceasta se numește obsolescenţă planificată – uzură planificată. Acesta este o infracțiune! Nu-i vreo strategie de marketing – asta este o înșelăciune! Acesta este viitorul furat al copiilor! Acesta este modul în care acționăm în economie. Dar când mă uit în pădure – acolo lucrurile funcționează complet diferit! Fiecare furnică își construiește casa în așa fel încât atunci când pleacă în altă parte, ea este refolosită de următorul roi. Nu există gunoi, nici deşeuri! Ni se spune că suntem prea mulți pe acest pământ. Că nu ne mai ajung materiile prime. Acesta este un calcul foarte simplu: Suntem în prezent peste șapte miliarde de oameni, greutatea medie 70 kg – să zicem – în Asia mai puțin, un pic mai mult la noi. 7 x 7 = 49 – deci există 500 de milioane de tone de oameni vii care mişună pe pământ. Bine. Biologii pot calcula cât cântăresc furnicile și termitele care mișună pe planetă. E uimitor. Lumea insectelor este întotdeauna subestimată – sunt de 6 până la 7 ori mai mici decât greutatea oamenilor. Incredibil! Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „furnicile, gândacii – acestea sunt mult prea multe şi mănâncă totul, ni se termină resursele.“ Nu, desigur că nu, pentru că ele trăiesc viaţa într-un ciclu. Ele proiectează fiecare produs astfel încât totul să poată fi reutilizat. Și dacă am fi construit în orașe deja acum o sută sau cinci sute de ani astfel de case, unde poţi dezmembra totul și reutiliza, atunci n-am avea nevoie de pădure ca furnizoare de materii prime. Atunci nu am niciodată riscul ca pădurea să fie jefuită. Dar dacă mă duc în pădure în manieră Ikea, fac din tot lemnul plăci presate, proiectez mobilierul astfel încât să se strice la prima mutare în altă locuinţă și clientul este nevoit să cumpere altul nou – și apoi deșeurile sunt și ele o povară pentru cei care trebuie să o îndepărteze – dar asta plătește oricum publicul – atunci resursele reprezintă o problemă. Ei bine, am explicat acum acest lucru în detaliu, pentru că vă spun: în această lume nu există niciun motiv să vă fie frică, nu există. Teil 08 Am ajuns acum la ultimul meu capitol: există o lege foarte importantă a naturii acolo, la copaci. Nu există un astfel de lucru ca ideologie sau moralitate ... Acolo este totul cât se poate de descentralizat și fiecare experiment este permis. Nu este nimeni care spune: „Vai, asta n-ai voie să faci, nu-i frumos să-ţi laşi pantalonii în jos sau aşa ceva.“ Acest lucru nu există acolo. Dimpotrivă, pentru că totu-i permis, responsabilitatea se află la cel care o face. Un manager care încearcă ceva și spune că ceilalți poartă consecinţele, nu există aici. Fiecare poate încerca totul, dar fiecare poartă răspunderea. În același timp, am observat ceva ciudat, și anume că întotdeauna predomină ceea ce servește vieții tuturor. Se impune ce servește vieții - este atât de incredibil. Și aici ajung la tema ,,sănătate”, pentru că sănătatea oamenilor este pur și simplu ceva important. Materialul lemn are o influență foarte relevantă și impresionantă asupra sănătății noastre pentru că a fost creat în această atitudine. Arborele are foarte mult de-a face cu sănătatea noastră. Am scris cartea ,,Limba secretă a copacilor” și întâmplător am întâlnit unul dintre cei mai renumiți cercetători medicali din Austria, un profesor pe nume Maximilian Moser de la Universitatea de Medicină din Graz. Am fost implicați în încercări de a vedea fiziologic ce se întâmplă cu un om atunci când trăiește, lucrează sau doarme într-o casă din lemn sau într-o casă comercială din plăci de gips și materiale plastice, așa cum le cunoaştem. Rezultatele au fost impresionante. La început am făcut două dormitoare, unul din lemn și unul de imitație de lemn, laminat (este un plastic care arată ca lemnul). Fiecare om care doarme într-o încăpere din lemn curat, economiseşte într-o noapte o oră întreagă din munca inimii sale. Cei din Graz au fost specialiști în măsurarea sistemului nervos autonom. Ei au dezvoltat de asemenea o nouă procedură acolo. S-a demonstrat că fiecare persoană are mai multe șanse de vindecare în cazul în care este bolnavă, un sistem nervos autonom consolidat, concentrare mai bună etc., atunci când doarme sau lucrează într-o încăpere din lemn. Incredibil! Am fost fascinat de aceste experimente și i-am povestit editorului meu despre asta pe când lucram la volumul ,,Limba secretă a copacilor”. A fost de neînfrânat. A spus: ,,Erwin, trebuie să-mi scrii o carte despre lemn și sănătate.” M-am împotrivit din răsputeri şi am spus: ,,Hannes, nu sunt doctor. Nu mă simt chemat să scriu în mod serios despre sănătate. Nu poți face asta dacă nu ești doctor. Am prea puține cunoștințe de bază.” Cu asta n-a fost mulțumit. Într-o zi, a venit și a spus: ,,Acum o să-mi scrii cartea.” ,,De ce?” ,,Am promisiunea profesorului Moser că îţi face întregul editorial medical. Cu asta ai întreaga universitate din Graz, renumita școală medicală, în spatele tău.” Eu am spus: ,,Uau, asta-i grozav! Aceasta e o mare oportunitate. Dacă-i cazul, atunci o voi face.” Apoi ne-am întâlnit în redacția din Salzburg, iar eu i-am pus deja o condiție: ,,Dragă profesor Moser, dacă așa trebuie să fie, atunci e nevoie să-mi răspundeți la cele mai stupide întrebări pe care le pot pune ca un om de rând. Am nevoie ca totul din carte să fie susținut științific din punct de vedere medical.” El a spus că aşa va face. Astfel, am pornit în călătorie. Am crescut foarte rustic în copilărie. Nu vreau să compar timpul de atunci cu ce este astăzi. Este inadmisibil. Noi am crescut cu totul altfel faţă de cum cresc azi copiii. Imaginați-vă, dacă astăzi un profesor de grădiniță ar spune copiilor: ,,Dragi copii, astăzi mergem și ne jucăm toată ziua pe grămada de gunoi.” Asta nu merge. Înainte erau condiții de igienă complet diferite. Am trăit la fermă și trebuia să lucrăm foarte mult - era totul altfel. Dar din această copilărie am adus amintiri cu mine. Și astăzi mai avem încă o fermă mică acasă. Când am fost copil, de multe ori trebuia să lucrez cu caii, căci nu exista vreun tractor în vecinătate. Mi-a plăcut să merg cu caii. Astfel am văzut doi cai care s-au apropiat prea mult unul de celălalt. Iapa i-a tras o copită puternică celuilalt. Din cauza copitei potcovite a iepei, celălalt cal a avut o rană mare, deschisă, încât carnea atârna în jos. Vorbesc serios, iar când este vorba de septicemie la cai (otrăvirea sângelui), ei mor repede. Cu toate acestea, nimeni nu a chemat medicul veterinar, căci ar fi fost prea scump. În schimb, bunica a intrat în grajd, a luat o cutie murdară de tablă, care era întotdeauna acolo, a deschis-o și în ea era un unguent de casă făcut din rășină de copac. A uns calul cu acel unguent şi el, după o săptămână a fost din nou apt de muncă. Rana groaznică s-a vindecat fără probleme. Cu puțin înainte de a merge la școală, câinele de la fermă m-a muşcat teribil de gleznă pentru că l-am provocat. Din nou a fost aceeași procedură. Vă rog să nu mă înţelegeţi greșit. Dacă văd astăzi o asemenea rană la un copil, mă duc la doctor. Dar atunci nimeni nu a mers cu mine la doctor. M-au uns cu alifie şi am fost vindecat. Acest unguent din rășină de copac a fost peste tot prezent. Punctul culminant a fost atunci când bunicul de peste 80 de ani s-a rănit. La noi era obiceiul ca sâmbăta să bem cafea şi să mâncăm prăjitură la bunica. Întreaga familie s-a adunat acolo. În acea sâmbătă bunicul se afla încă în atelier, cum era deseori, pentru a terminta ceva, iar noi eram deja în bucătărie, la masă. Dintr-o dată s-a deschis ușa și a intrat bunicul care venea din atelier. El a alunecat şi a aterizat cu mâna în rindeaua mecanică, în capul de frezat. El nu şi-a rănit degetele în mod normal, ci şi-a tăiat complet cupa degetului mare pentru că a alunecat peste capul de frezat. A fost o rană mare, care sângera puternic. El a mers la bucătărie și i-a spus bunicii: ,,Mamă, acum am nevoie de un unguent.” A sângerat atât de puternic, am fost șocați și am sărit cu toţii. „Repede, medicul de urgență.“ şi următorul a spus: „Nu ambulanța, duceți-l la spital, trebuie să fie cusut” și bunicul, care era calmul în persoană, a spus: „Nu, nu trebuie să chemaţi pe nimeni că oricum nu mă urc în mașină.” În momentul acela apare bunica. Ştiţi ce avea în mână? Eu m-am gândit că trebuie să împiedic asta pentru că mi se părea normal să folosim unguentul la cai, dar pentru oameni? Ideea mea era: dacă face septicemie, s-a terminat cu el. Cu un om atât de bătrân nu poți face asta. A fost imposibil să-l împiedici. El s-a uns și, în 14 zile, rana s-a vindecat fără complicații. Incredibil! L-am întrebat pe profesor: ,,Max, cum vine asta? Aveau oamenii un sistem imunitar mai bun sau astăzi suntem noi mai slăbiți? Cum se poate aşa ceva? Nu a existat nicio igienă la o astfel de îngrijire a rănii.” M-a întrebat: ,,Ai rețeta?” -,,Rețeta eu o am, desigur, pentru că soția mea este farmacistă și se ocupă cu medicina naturistă. Întotdeauna ea a făcut unele amestecuri de unguente pentru că asta-i meseria ei.” Mereu am fost Toma necredinciosul. Când m-am rănit, m-am dus imediat la farmacie. Pentru animale am luat unguentul bunicului, dar eu, când m-am rănit am luat Betaisodona și Vita-Merfen de la farmacie. I-am spus şi asta, ca să nu mă bănuiască că am luat-o pe căi greșite. Deci i-am dat rețeta marelui profesor. La următoarea întâlnire, el mi-a spus: ,,Erwin, chiar că e ceva deosebit cu rășina copacului!” ,,De ce?” ,,Imaginează-ţi că atunci când am examinat rășina de larice pe care o ai acolo în reţetă, am observat că această substanță este într-o mare măsură antibacteriană, antifungică și antivirulentă (ucide toți agenții patogeni), ca orice medicament disponibil în industria farmaceutică.” Am zis: ,,Ce??! Max, tu ești marele doctor din medicina tradiţională. Tu antrenezi doctori și tu spui asta?” El: ,,Erwin, așa este și îţi spun încă ceva: Formula pe care natura a găsit-o acolo este atât de complexă încât nu o poți reproduce sintetic. Acesta nu este un model de afaceri. Asta nu merge. Dar e foarte eficientă!” Eu: ,,Max, în fabrica mea - compania noastră a crescut între timp și pentru că nimeni nu mai lucrează cu lemnul de lună, ne-am construit propriul atelier - este suficientă rășină de larice, zadă. Dacă timp de o oră mă plimb prin atelier pot să adun o găleată plină. O fac ca Miraculix în Asterix și Obelix - o pun într-o găleată și toată lumea primește unguentul. Asta e minunat. Aici putem ajuta oamenii!” El m-a ascultat și mi-a spus: ,,Fii atent, rămâi la casele din lemn.” ,,De ce?” El mi-a răspuns: ,,Dacă crezi că vei fi deasupra unui model de afaceri al industriei farmaceutice, atunci nu vei mai fi fericit. Las-o baltă!” Acest sfat bun l-am înțeles şi mi-am zis în sinea mea: „Printr-o astfel de luptă am trecut deja“ și am întrebat: „Și ce facem?“ El: „Tu mi-ai spus povestea cu japonezii în care se spune că: e permis ca informațiile să fie date mai departe.” Apoi am scris rețeta unguentului de larice în cartea ,,Medicina blândă a copacilor”. Nu vă puteți imagina, a fost aceeaşi reacţie ca atunci când am scris despre lemnul de lună. Am acasă un dosar separat - și trebuie să o spun pentru a salva onoarea medicilor - cu rapoarte de la medici din toate domeniile care mi-au trimis relatări cu privire la ceea ce au experimentat cu unguentul. Un medic ORL (urechi, nas și gât) din München mi-a scris că are un cabinet vast în München și, că pentru prima dată, poate elimina complet o ciupercă foarte persistentă din ureche. Un chirurg mi-a scris că el operează în fiecare zi și mai mult de 90% din pacienții săi au o vindecare satisfăcătoare a rănilor, iar ceilalți 10% au probleme. El poate rezolva aproape toate problemele cu acest unguent. Tu poți să îți imaginezi că într-adevăr despre asta este vorba! Nu e vorba să pornim la luptă acum şi să combatem ceva. Este suficient să acceptăm ceea ce ni se dăruiește zi de zi. Aceasta vă doresc și vouă, tuturor, din toată inima! Mulțumesc! Toate cele bune!
de la Dr. Ing. Erwin Thoma