Diese Website verwendet Cookies. Cookies helfen uns bei der Bereitstellung unserer Dienste. Durch die Nutzung unserer Dienste erklären Sie sich damit einverstanden, dass wir Cookies setzen. Bei uns sind Ihre Daten sicher. Wir geben keine Ihrer Analyse- oder Kontaktdaten an Dritte weiter! Weiterführende Informationen erhalten Sie in der Datenschutzerklärung.
Corespondența despre război - dictată pentru mass-media de către Pentagon?
Pentru a ne face o idee despre cum funcționează reportajele de război în mass-media, merită să aruncăm o privire în trecutul apropiat. Jurnalistul Thomas Röper face acest lucru, printre altele, în noua sa carte "INSIDE CORONA".[citește mai mult]
Rusia este acuzată în mod repetat de nerespectarea libertății presei și de suprimarea vocilor critice în presă. Dar este oare mai bună raportarea în Occident? Este neutră raportarea de război actuală, astfel încât să fie descoperite crime de război de ambele părți, de exemplu? Sau trebuie să presupunem că rapoartele apar deja manipulate și aici? În cartea sa „INSIDE CORONA", jurnalistul de investigații Thomas Röper scrie, printre altele, despre rolul presei în raportare. El se întoarce la anul 2008, când New York Times din America și SPIEGEL din Europa au dezvăluit că o uriașă forță de PR (relații publice) a administrației Bush a înșelat publicul timp de ani de zile. Scopul era de a prezenta războaiele din Afganistan și Irak la acea vreme ca fiind o treabă bună și un succes în mediatizare. Ca urmare, în 2009 a ieșit la iveală că Pentagonul și, prin urmare, Departamentul american al Apărării a angajat 27 000 de persoane care erau responsabile exclusiv de cosmetizarea mediatică a războaielor americane.
Publicația elvețiană Tages-Anzeiger s-a ocupat și ea de această problemă la vremea respectivă și a precizat amploarea a ceea ce se întâmpla, citând cunoștințele lui Tom Curley, pe atunci șef al agenției AP: „Mașinăria de PR a armatei îi costă pe contribuabili 4,7 miliarde de dolari pe an. Din 2004, cheltuielile au crescut cu 63%. [...] Pentru 2009, a spus el, armata plănuiește să emită 5.400 de comunicate de presă, 3.000 de spoturi de televiziune și 1.600 de interviuri la radio - de două ori mai mult decât în 2007. Acest serviciu e doar o mică parte din imperiul mediatic al Pentagonului, care este în continuă creștere. Deja este mai mare decât marea majoritate a corporațiilor de presă din SUA”. Articolul din SPIEGEL arată în continuare cum „angajații Pentagonului" s-au dat drept experți în mass-media, dar nu au lăsat niciodată să se știe exact de unde au primit informațiile și analizele exacte.
Röper concluzionează: atunci când SPIEGEL, precum și alte mijloace de informare în masă, vorbesc despre un minister sau servicii secrete „din surse care nu sunt menționate", se poate presupune aproape sigur, cu propoziții introduse în acest fel, că este vorba de o inducere în eroare deliberată a publicului, transmisă în mod deliberat către mass-media de către agențiile corespunzătoare.
Să ne întoarcem la Tom Curley, pe atunci șef al agenției de știri AP, care cunoștea faptele și cifrele propagandei Pentagonului. De asemenea, ziarul elvețian Tages-Anzeiger a abordat subiectul numărului enorm de angajați ai Pentagonului și al modului în care aceștia ar alimenta agențiile de presă cu rapoarte de război ajustate. Dar a raportat și un detaliu important: în februarie 2009, Tom Curley a prezentat jurnaliștilor de la Universitatea din Kansas un raport despre presiunile exercitate de Departamentul american al Apărării asupra reporterilor săi din zonele de război. Din 2003, peste 11 jurnaliști AP au fost arestați în Irak pentru mai mult de 24 de ore. Generalii de rang înalt au amenințat că AP și el vor fi ruinați dacă reporterii vor continua să insiste asupra principiilor lor jurnalistice. Evident, chiar și atunci Pentagonul a aderat doar superficial la motto-ul său „Occidentul luptă pentru democrație și presă liberă".
Tom Curley a demisionat din funcția de șef al AP în 2012 și aproape că nu a mai existat niciun reportaj pe această temă, relatează Thomas Röper în cartea sa „INSIDE CORONA". El concluzionează spunând că, din păcate, publicarea acestor fapte nu a schimbat nimic, nu au declanșat nici întrebări critice, nici furtuni de proteste la vremea respectivă. Cu toate acestea, acest exemplu este totuși reprezentativ pentru modul în care raportează mass-media și pentru modul în care Pentagonul influențează direct reportajele de război. Are sens să ținem minte aceste exemple de reportaje de război din trecut atunci când citim rapoartele de război actuale!
20.11.2022 | www.kla.tv/24187
Rusia este acuzată în mod repetat de nerespectarea libertății presei și de suprimarea vocilor critice în presă. Dar este oare mai bună raportarea în Occident? Este neutră raportarea de război actuală, astfel încât să fie descoperite crime de război de ambele părți, de exemplu? Sau trebuie să presupunem că rapoartele apar deja manipulate și aici? În cartea sa „INSIDE CORONA", jurnalistul de investigații Thomas Röper scrie, printre altele, despre rolul presei în raportare. El se întoarce la anul 2008, când New York Times din America și SPIEGEL din Europa au dezvăluit că o uriașă forță de PR (relații publice) a administrației Bush a înșelat publicul timp de ani de zile. Scopul era de a prezenta războaiele din Afganistan și Irak la acea vreme ca fiind o treabă bună și un succes în mediatizare. Ca urmare, în 2009 a ieșit la iveală că Pentagonul și, prin urmare, Departamentul american al Apărării a angajat 27 000 de persoane care erau responsabile exclusiv de cosmetizarea mediatică a războaielor americane. Publicația elvețiană Tages-Anzeiger s-a ocupat și ea de această problemă la vremea respectivă și a precizat amploarea a ceea ce se întâmpla, citând cunoștințele lui Tom Curley, pe atunci șef al agenției AP: „Mașinăria de PR a armatei îi costă pe contribuabili 4,7 miliarde de dolari pe an. Din 2004, cheltuielile au crescut cu 63%. [...] Pentru 2009, a spus el, armata plănuiește să emită 5.400 de comunicate de presă, 3.000 de spoturi de televiziune și 1.600 de interviuri la radio - de două ori mai mult decât în 2007. Acest serviciu e doar o mică parte din imperiul mediatic al Pentagonului, care este în continuă creștere. Deja este mai mare decât marea majoritate a corporațiilor de presă din SUA”. Articolul din SPIEGEL arată în continuare cum „angajații Pentagonului" s-au dat drept experți în mass-media, dar nu au lăsat niciodată să se știe exact de unde au primit informațiile și analizele exacte. Röper concluzionează: atunci când SPIEGEL, precum și alte mijloace de informare în masă, vorbesc despre un minister sau servicii secrete „din surse care nu sunt menționate", se poate presupune aproape sigur, cu propoziții introduse în acest fel, că este vorba de o inducere în eroare deliberată a publicului, transmisă în mod deliberat către mass-media de către agențiile corespunzătoare. Să ne întoarcem la Tom Curley, pe atunci șef al agenției de știri AP, care cunoștea faptele și cifrele propagandei Pentagonului. De asemenea, ziarul elvețian Tages-Anzeiger a abordat subiectul numărului enorm de angajați ai Pentagonului și al modului în care aceștia ar alimenta agențiile de presă cu rapoarte de război ajustate. Dar a raportat și un detaliu important: în februarie 2009, Tom Curley a prezentat jurnaliștilor de la Universitatea din Kansas un raport despre presiunile exercitate de Departamentul american al Apărării asupra reporterilor săi din zonele de război. Din 2003, peste 11 jurnaliști AP au fost arestați în Irak pentru mai mult de 24 de ore. Generalii de rang înalt au amenințat că AP și el vor fi ruinați dacă reporterii vor continua să insiste asupra principiilor lor jurnalistice. Evident, chiar și atunci Pentagonul a aderat doar superficial la motto-ul său „Occidentul luptă pentru democrație și presă liberă". Tom Curley a demisionat din funcția de șef al AP în 2012 și aproape că nu a mai existat niciun reportaj pe această temă, relatează Thomas Röper în cartea sa „INSIDE CORONA". El concluzionează spunând că, din păcate, publicarea acestor fapte nu a schimbat nimic, nu au declanșat nici întrebări critice, nici furtuni de proteste la vremea respectivă. Cu toate acestea, acest exemplu este totuși reprezentativ pentru modul în care raportează mass-media și pentru modul în care Pentagonul influențează direct reportajele de război. Are sens să ținem minte aceste exemple de reportaje de război din trecut atunci când citim rapoartele de război actuale!
de la pb.
Articol în publicația elvețiană Tages-Anzeiger: https://www.tagesanzeiger.ch/ausland/amerika/27000-PRBerater-polieren-Image-der-USA/story/20404513